03 mai 2019 | 09:45

Investiții trase pe dreapta: de ce amână Petrom să scoată gazele din Marea Neagră

Știri generale
Investiții trase pe dreapta: de ce amână Petrom să scoată gazele din Marea Neagră

România dispune de resurse impresionante de gaze în Marea Neagră, descoperite de giganții din domeniu OMV Petrom și Exxon. Numai că, deocamdată, cele două companii amână începerea producției.

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din sud-estul Europei, amână investiția de câteva miliarde de lei în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Compania invocă mediul legislativ actual, care nu ar oferi premisele necesare.

Anunțul a fost făcut odată cu publicarea rezultatelor financiare pe primul trimestru din acest an.

De ce amână Petrom investiția privind producția gazelor din Marea Neagră

OMV Petrom arată cu degetul către politice fiscale ale statului. Ordonanța 114, cea care practic bloca investițiile din domeniul energiei, i-a făcut pe petroliști să facă un pas înapoi. Guvernul a revenit ulterior și a modificat actul normativ printr-o altă ordonanță – OUG 19.

Numai că, în continuare, compania petrolieră e sceptică.

„Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagra dezvoltate și vom continua dialogul cu autoritățile pentru a înțelege calea de urmat”.
Comunicat Petrom

La sfârșitul lui martie, Guvernul a modificat Ordonanța 114, în urma consultărilor cu companiile din domeniu. Chiar și așa, impactul financiar în cazul investiției din Marea Neagră este de 40 de milioane de euro.

„Considerăm că Ordonanța de Urgență nr. 19 reprezintă o evoluție necesară în vederea revenirii la o piață liberalizată a gazelor naturale. Conform evaluării noastre preliminare, impactul net al acestor măsuri asupra rezultatului din exploatare al Grupului OMV Petrom pentru 2019 este de aproximativ 40 milioane euro”.
Comunicat Petrom

Petrom arată că toate aceste schimbări legislative făcute de Guvern o obligă să vândă gazele la un preț plafonat de 68 de lei/MWh. În aceste condiții, investiția pentru începerea producției în Marea Neagră s-ar putea dovedi ineficientă. Cu alte cuvinte, compania se plânge că bagă bani, dar nu realizează profit.

OMV Petrom a înregistrat un profit net de 1,15 miliarde de lei în primele trei luni ale anului. E cu 35% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia de hidrocarburi, în special cea de gaze naturale a scăzut, dar OMV Petrom a produs mai multă energie electrică şi și-a sporit vânzările de carburanţi.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Rețetă de glazură pentru prăjituri. Ai nevoie de doar două ingrediente
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro