Insula care e mai ieftină decât o casă. Unde se află și cine a cumpărat-o

de: Andrei Simion
11 09. 2024

Un tânăr a ales să lase în urmă viața din SUA pentru a se muta pe o insulă din Finlanda. Oliver Russell, un tânăr de 24 de ani cu origini americane și finlandeze, obișnuia să petreacă fiecare vară din copilărie în Finlanda, vizitând prieteni și familie. După ce a crescut în Laguna Beach, California, a decis să se mute în Finlanda pentru a studia Administrarea Afacerilor.

Oliver Russell a visat să trăiască în Finlanda

Oliver și-a împlinit visul de a se stabili în Helsinki în august 2022. După ce s-a mutat în Finlanda, a cunoscut-o pe iubita sa, Helena Tomaszewska, în vârstă de 20 de ani, și împreună au achiziționat o insulă pe care au găsit-o pe un site imobiliar, în martie anul acesta, pentru 31.000 de dolari. În comparație, o casă în Laguna Beach costă, în medie, 2,5 milioane de dolari.

„Ca cetățean finlandez, pentru mine facultatea este gratuită. Mă simt minunat de când m-am mutat aici. Viața la cabană este o parte uriașă a culturii finlandeze. M-am îndrăgostit de această idee și vreau să avem și noi propria noastră cabană. De fiecare dată când mergem pe insulă, ne simțit incredibil. Este liniște și este un loc ferit”, a declarat Oliver Russell, potrivit New York Times.

Insula care e mai ieftină decât o casă

Cuplul a vizitat insula pentru prima dată în iunie și a descoperit că era complet acoperită de copaci și vegetație densă. Oliver a început prin a tăia copaci pentru a crea un spațiu deschis. Tânărul a povestit că a construit un cadru din bușteni și a adăugat podele cumpărate, apoi a ridicat o anexă și acum lucrează la un duș pentru a se putea spăla pe insulă. Scopul lui a fost să amenajeze o tabără de bază confortabilă, unde să stea în timp ce se pregătesc să construiască o cabană.

„Am făcut un cadru din bușteni și am luat niște podele de la un magazin de construcții. Am construit apoi o anexă și acum încerc să fac un duș, astfel încât să ne putem spăla în timp ce suntem pe insulă. Am vrut să amenajăm tabăra de bază, astfel încât să avem un loc confortabil în care să stăm în timp ce ne pregătim să ne construim cabana.”, a mai spus tânărul.