INSP, semnal de alarmă pentru români! Ce trebuie să facă fiecare cetățean în următoarea perioadă
Având în vedere evoluția alarmantă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, Institutul Național de Sănătate Publică le reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii noului virus.
INSP trage un semnal de alarmă
Autoritățile sanitare roagă populația, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, să respecte cu strictețe măsurile de bază impuse, „acestea fiind singurele instrumente cu care putem preveni transmiterea virusului SARS-CoV-2 şi îmbolnăvirea cu COVID-19“.
„Reluarea activităţilor şi evoluţia favorabilă a situaţiei numărului infectărilor sunt strâns legate de comportamentul fiecărui individ. Recomandăm informarea din surse oficiale şi adoptarea unui comportament responsabil“, precizează institutul în comunicatul intitulat „INSP trage un semnal de alarmă cu privire la evoluţia epidemiei de COVID-19“.
Ce TREBUIE să faceți pentru a vă proteja de COVID-19
- Purtați mască de protecție în spațiile închise (spații publice, locul de munca). Pentru o protecție eficientă masca trebuie să acopere atât nasul cât și gura;
- Evitați aglomerările, atât incintele cât și aglomerările din aer liber. În cazul în care nu le puteți evita, asigurați-vă că purtați masca de protecție;
- Mențineți distanța fizică față de celelalte persoane;
- Mențineți igiena riguroasă a mâinilor, prin spălarea cât mai frecventă cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde sau dezinfectarea cu substanțe pe bază de alcool;
- Evitați atingerea ochilor, nasului și gurii cu mâinile neigienizate.
Reamintim că, până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). De asemenea, 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.