Dacă te pregătești să-ți cumperi bilete la Festivalul „George Enescu”, ar fi bine să fii cu ochii-n patru. Un site neautorizat caută să te păcălească.
Artexim, organizatorii Festivalului „George Enescu”, avertizează că un site neautorizat – viagogo.com – vinde bilete la festival, deși nu are nicio formulă de parteneriat în acest sens. Împotriva respectivei platforme a fost formulată și o plângere la Poliție.
„Am fost informaţi de faptul că bilete la concertele din cadrul Festivalului “George Enescu” ediţia 2019 sunt puse în vânzare pe un site care nu are nici o formulă de parteneriat cu festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim. Site-ul în cauză extrage în mod automat bilete (achiziţionează prin programe automate) sau vinde bilete achiziţionate de alţi utilizatori. Vă rugăm să aveţi în vedere că aceste achiziţii nu sunt sigure întrucât comenzile sunt emise pe numele şi identităţile celor care au achiziţionat biletul la prima mână, iar cumpărătorul la mâna a doua practic nu are niciun control asupra achiziţiei şi riscă să fie înşelat”.
Artexim, organizatorul Festivalului George Enescu
Organizatorii festivalului au explicat și cum funcționează înșelătoria și de ce nu e bine să cumperi bilete de pe acel site.
„În cazul în care cumpărătorul iniţial renunţă la comandă, Eventim returnează banii şi anulează biletul astfel ca accesul la sală nu va mai fi posibil pentru cumpărătorul la a doua mână. Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activităţi, din păcate, în ţara de origine a site-ului acest tip de vânzare este permis şi activitatea nu poate fi oprită. Artexim înaintează în acest moment o plângere la poliţie”.
Artexim, organizatorul Festivalului George Enescu
În acest context, ar fi bine să știi și care sunt magazinele oficiale de pe care poți să cumperi bilete la festival cu încredere: eventim.ro, magazinele partenere Eventim: Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti, Carrefour şi staţiile OMV) şi punctele de lucru Eventim din Bucureşti şi Cluj-Napoca, casieriile UPC din Bucureşti şi Cluj-Napoca şi site-ul festivalenescu.ro.
Biletele pentru Festivalul „George Enescu”, care are loc între 31 august și 22 septembrie, s-au pus în vânzare începând cu 6 martie. În primele 45 de minute se vânduseră deja peste 8.000 de bilete.