Foarte mulți români țin acum post, având în vedere că ne aflăm în perioada în care credincioșii respectă Postul Paștelui. Este bine să citiți mereu eticheta atunci când alegeți produsele de post, deoarece unele conțin ingrediente foarte periculoase.
Postul Paștelui este unul dintre cele mai grele din an, dar și cel mai respectat de credincioși. Timp de 40 de zile, nu avem voie să consumăm alimente de origine animală, doar cu câteva excepții când avem dezlegare.
Pentru a respecta postul cu strictețe, trebuie să mâncăm doar alimente de post, dar specialiștii ne avertizează și spun că trebuie să avem mare grijă atunci când le alegem, deoarece unele pot fi foarte periculoase. Multe dintre acestea conțin acizi grași trans. Ce sunt aceștia?
„Acizii grași trans, alții decât cei prezenți în mod natural în grăsimile de origine animală, sunt periculoși pentru sănătate. Grăsimile trans apar atunci când transformăm uleiurile vegetale din formă lichidă în formă solidă.
Este demonstrat că au potențial cancerigen, de aceea există legislație europeană care limitează prezența acizilor trans la maximum 2g la 100g grăsime.
Industria alimentară a fost nevoită să renunțe la hidrogenarea grăsimilor vegetale și să reconfigureze producția de margarină, dar încă există pe piață multe produse care conțin margarină clasică, pentru că este ieftină!”, spune Mihaela Bilic.
Mihaela Bilic ne spune că aceste ingrediente cancerigene se regăsesc în produsele de panificație sau patiserie, în sosuri și alimente semipreparate sau procesate. Unde grăsimea animală este înlocuită cu cea vegetală, acolo se găsesc acizii grași trans.
Trebuie să avem grijă și la produsele pe care le comandăm din restaurante, mai spune specialista.
„Dincolo de alimentele ambalate, pe care ar trebui să fie indicat conținutul de acizi grași trans, mâncarea preparată în restaurante și rețele fast-food nu este nici controlată și nici analizată.
Pizza făcută cu mozarella de proastă calitate, obținută din grăsimi vegetale în loc de lapte, este plină de acizi grași trans. La fel și preparatele care conțin sosuri și smântână vegetală, produsele de patiserie de la colț de stradă și majoritatea produselor de post.
Pentru că grăsimile trans apar, culmea, doar în produsele care conțin grăsimi vegetale. Evitați margarina, grăsimea de cocos și de palmier.”