Ingredientul din natură care poate distruge celulele cancerului de sân. Cercetătorii au făcut descoperirea acum
În cadrul unui studiu recent, publicat în jurnalul Nature Precision Oncology, a fost analizat un ingredient din natură cu scopul de a cerceta proprietățile anticancerigene ale acestuia. S-a dovedit ”remarcabil de eficient”.
Studiu | Ingredient din natură care poate distruge celulele cancerului de sân
Veninul obținut de la albinele europene s-a dovedit benefic în distrugerea celulelor celei mai agresive și greu de tratat forme de cancer mamar, potrivit concluziilor unei echipe de cercetători din Australia. În cadrul studiului, realizat de oameni de știință de la Institutul de Cercetări Medicale Harry Perkins și de la Universitatea Western Australia, a fost folosit venin de la 312 albine și bondari cu scopul de a analiza proprietățile anticancerigene ale acestuia.
Specialiștii au descoperit că veninul, în special componenta sa principală, melitina, a indus rapid distrugerea celulelor care constituie „cancerul mamar triplu-negativ și celulele cancerului de sân îmbogățite cu HER2”. Mai mult, veninul a avut acest efect la concentrații care nu au dăunat celulelor normale.
„Veninul s-a dovedit extrem de puternic”, a declarat Ciara Duffy, cercetător principal în cadrul studiului, într-un mesaj publicat miercuri pe site-ul institutului.
„Am descoperit că melitina poate distruge complet membranele celulelor canceroase în 60 de minute”, a adăugat specialistul.
Melitina poate fi folosită în combinaţie cu medicamentele utilizate în chimioterapie
Peter Klinken, cercetător-șef la Universitatea Western Australia, a afirmat că observația conform căreia melitina poate suprima dezvoltarea celulelor este ”incredibil de interesantă”. De asemenea, studiul a analizat dacă melitina poate fi folosită în combinație cu medicamentele utilizate în prezent în chimioterapie pentru tratarea tipurilor de cancer mamar extrem de agresive.
Despre acest fapt, Duffy a spus că echipa sa a descoperit că melitina a format găuri în membranele celulelor cancerului mamar, lucru care ar putea permite pătrunderea anumitor substanțe medicamentoase în interiorul celulelor sporindu-se în așa fel moartea lor. De altfel, această tehnică de combinare ”a melitinei cu docetaxel (un medicament utilizat în chimioterapie) s-a dovedit remarcabil de eficientă la reducerea dezvoltării tumorii la şoareci”, a completat Duffy.