Informații de ultima oră despre Dana Roba, femeia căsăpită de soțul ei cu un ciocan până la desfigurare. După intervenția chirurgicală pe care a suferit-o pe creier, se află în stare stabilă. Are, însă, restricții dure, iar specialiștii în domeniul sănătății au transmis familiei și apropiaților să nu se bucure prea mult, fiindcă orice pas este riscant.
Cazul Danei Roba, fosta iubită a lui Nicolae Guță, ține prima pagină a ziarelor mondene. Cunoscutul make-up artist trece printr-o situație extrem de dificilă, după ce soțul său a tratat-o agresiv. Femeia a fost bătută cu un ciocan până când a rămas desfigurată, într-o baltă de sânge. La scurt timp, a intrat în comă.
Dana Roba a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Timișoara, unde a suferit o intervenție chirurgicală pe creier, care a durat nu mai puțin de nouă ore. Alina Radi, una dintre prietenele victimei, a venit cu noi informații în legătură cu starea în care se află femeia.
Întrebată despre problemele din familia prietenei sale, Alina Radi a precizat că Dana Roba nu obișnuia să discute despre chestiuni personale. Chiar și așa, nimic nu părea să indice că relația cu partenerul său de viață ar fi ajuns într-un stadiu atât de grav încât acesta să apeleze la un comportament extrem de agresiv.
Dana Roba nu își amintește exact ce s-a întâmplat, potrivit declarațiilor membrilor familiei sale. Medicii îi administrează somnifere și produse calmante, pentru a o feri să resimtă orice fel de emoție.
„Orice emoție o poate afecta fatal. Ea nu are voie să-și amintească nimic pentru că orice plâns, orice emoție o poate afecta fatal. Dacă plânge, îi pufnește sângele pe nas și pe urechi. Noi nu vrem să își amintească pentru că o poate afecta enorm.
A făcut progrese, este conștientă și vorbește. Prima dată ne-a întrebat De ce s-a întâmplat asta?. Are mâinile rupte. Este toată vânătă pe mâini. Este ținută sub observație medicală pentru că se află, în continuare, în stare critică”, au spus apropiații Danei Roba, într-un interviu oferit Fanatik.
Prietenele Danei Roba au mers la spital să o viziteze, însă, din păcate, prezența lor acolo nu a făcut decât să înrăutățească situația. Make-up artistul nu are voie să se streseze sau să încerce să facă vreun fel de efort pentru a-și aminti ceva. Medicii au spus că victima are nevoie de liniște pentru a putea să treacă de cele 12 zile critice de după operație.
Specialiștii le-au recomandat familiei și prietenilor Danei Roba să nu se bucure prea mult, fiindcă riscul este mare la fiecare pas. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după ce victimei i se va scoate tubul de drenaj.