Infirmierul narcisist care a ucis 91 de pacienți. De ce le provoca stop cardiac, de fapt. Ce se întâmpla după ce îi salva
S-a aflat de ce le provoca infirmierul narcisist stop cardiac victimelor sale. La un an după anunţarea verdictului, justiţia germană a anunțat vineri condamnarea la închisoare pe viaţă pentru uciderea a nu mai puțin de 85 de pacienţi a fostului infirmier Niels Hogel. Acesta a făcut recurs în casaţie invocând erori de procedură, potrivit AFP.
Infirmierul narcisist care a ucis 91 de pacienți
Curtea Federală de Casaţie din Germania a anunţat că nu a identificat nicio eroare de procedură şi prin urmare a respins recursul fostului infirmier de 43 de ani, Niels Hogel, se arată într-un comunicat. „Decizia este astfel executorie”, se mai menţionea în comunicat.
Apelul uneia dintre părţile civile din proces, care contesta respingerea pronunţată de Tribunalul din Oldenbourg în 15 cazuri de deces, în lipsă de probe suficiente, a fost de asemenea respins de către magistrați.
Infirmierul narcisist, condamnat la închisoare pe viață
Fostul infirmier Niels Hogel a fost condamnat la închisoare pe viaţă, aproape fără posibilitate de eliberare condiționată, prevăzută în mod normal de legislaţie, nici măcar după 15 ani de pușcărie.
Infirmierul a mai fost condamnat anterior pentru şase crime, ceea ce ridică bilanţul crimelor sale oficial la nu mai puțin de 91 de victime. Potrivit procurorilor, motivul său era de a-şi face o imagine de erou în spital, resuscitând pacienţi cărora le provoca mai înainte stop cardiac. Însă tentativele sale de resuscitare erau de cele mai multe ori lipsite de succes.
Infirmierul a fost găsit responsabil pentru faptele sale
Între anii 2000 şi 2005, infirmierul narcisist a comis crime mai întâi în spitalul din Oldenbourg, un oraş din nord-vestul Germaniei, apoi în cel din micul oraş vecin Delmenhorst. Victimele, cu vârste între 34 şi 96 de ani, au fost alese aleatoriu. Bolnav de un narcisism sever, dar considerat responsabil pentru actele sale, el încerca să obţină recunoştinţa colegilor, rudelor şi a superiorilor.
Fără îndoială, amploarea reală a crimelor sale nu va fi cunoscută, pentru că multe dintre presupusele sale victime au fost înhumate prin incinerare. Poliţia germană suspectează că Niels Hogel a ucis peste 200 de oameni.