Ce se întâmplă cu indemnizațiile pentru mame. Decizia definitivă luată de parlamantari

de: Claudiu Surmei
03 04. 2019

Indemnizațiile pentru mame nu vor scădea pentru al doilea copil, în cazul în care se naște în 12 luni de la finalizarea concediului maternal. Este decizia luată, miercuri, de parlamentarii din Camera Deputaților. Proiectul va merge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate și prevede că „în situaţia în care persoana care a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, naşte unul sau mai mulţi copii sau se află într-o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art.8 alin.(2) într-o perioadă de până la 12 luni de la finalizarea concediului pentru creşterea copilului anterior, dacă din calculul indemnizaţiei conform art.2 alin.(2) rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior.”

Indemnizațiile pentru mame nu scad la al doilea copil

Proiectul de lege mai prevede că plata indemnizațiilor pentru creșterea copiilor nu se suspendă în cazul în care mamele realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel net nu depăşeşte de 5 ori cuantumul minim al indemnizaţiei.

Până la momentul votului din Camera Deputaților, pragul stabilit era de 3 ori indemnizația minimă, adică 3 x 1.250 = 3.750 lei, insuficient pentru o perioadă reprezentată de anul calendaristic. „Menținerea acestui prag ar conduce la ieşirea din drepturi a părinților care realizează venituri în această perioadă a concediului, venituri pentru care vor plăti impozite și contribuții la bugetul de stat și cel al asigurărilor de stat”, au precizat parlamentarii.

În plus, angajatorului i se interzice să restricționeze accesul angajatei sau al angajatului la acordarea stimulentului de inserție. Condiția este ca aceștia să anunțe în scris angajatorul, cu cel puțin 30 de zile înainte, intenția de reluare a raportului de muncă.