Incredibil ce a făcut Smiley în izolare. Pe 15 mai nu o să-l mai recunoști
Când toată lumea se plânge că se îngrașă în auto-izolare, Smiley vine cu un mesaj care i-a făcut geloși pe mulți dintre români. În plus, artistul a povestit ce face în această perioadă și cât de greu îi este să stea departe de cei dragi, dar și cum i-a afectat pandemia creativitatea și afacerile.
Incredibil ce a făcut Smiley în izolare, când toată lumea se plânge că s-a îngrășat
Îndrăgitul cîntăreț Smiley a acordat un interviu pe Skype pentru adevărul.ro, în care a anunțat că a făcut foarte mult sport în această perioadă, iar pandemia de coronavirus i-a adus foarte mult timp liber, pe care l-a transformat automat în timp de calitate petrecut alături de iubita sa, Gina Pistol, dar s-a folosit de timp și pentru a compune noi hituri.
Smiley a povestit ce a făcut în America și cum s-a întors în țară direct în izolare la domiciliu. ”Eu m-am întors din SUA cu un grup de colegi înainte de data planificată, cu vreo două săptămâni înainte, pentru că Trump anunţase că închide toate zborurile şi e cazul să ne luăm tălpăşiţa. Apoi am stat în izolare două săptămâni, pentru a nu pune pe nimeni în pericol. Nu m-a afectat negativ în nici un fel, dimpotrivă.
Smiley a slăbit 10 kilograme
Pentru mine, cel mai preţios lucru în perioada asta, ca şi în ultimii 20 de ani, a fost timpul. Toată izolarea asta mi-a dat timp. Chiar îmi doream mai mult timp pentru a face tot ce mi-am propus. Cred că e important în viaţă cum primeşti tot ce ţi se întâmplă. Şi cred că suferinţa oamenilor vine din neacceptarea lucrurilor care se întâmplă. Eu am primit această izolare ca pe un repaus, ca pe un test, ca pe o perioadă în care pot să recuperez tot ce nu am făcut până acum sau măcar o parte”.
Sliley a enumerat lucrurile bune care i s-au întâmplat în timpul izolării, dar și de ce îi este dor în această perioadă.
”Cum ar fi, pe lângă muzică, mai mult timp pentru mine personal, pentru studiu, pentru citit. Am făcut şi mult sport. Am slăbit chiar vreo 10 kilograme până acum. Eu am avut o dietă strictă de la începutul anului. Acum n-am o dietă specială, numai că nu mai mănânc dulciuri, ceea ce e tragic pentru mine. Perioada m-a făcut să-mi analizez puţin viata, să analizez unde pierd prea mult timp şi prea mulţi bani. M-a făcut să fiu mai chibzuit, să fiu mai atent cu cheltuielile mele, cu pierderea timpului, cu resursele de toate felurile”.
Celebrul artist a spus că lucrurile nu stau bine pentru mulți artiști din România, dar și pentru foarte mulți români care și-au pierdut locurile de muncă. Este privilegiat însă, deoarece câștigă destul de bine din televiziune, dar și din drepturile de ator. În plus, are grijă de toți cei alături de care lucrează. Recunoaște însă că îi este dor de toți prietenii și, mai ales, de familie. De altfel, primul lucru pe care îl va face, după ridicarea restricțiilor este să-și ia fratele și să meargă în Pitești, pentru a-și vizita părinții.