Incident la concertul Coldplay. Spectatorii, la un pas de pericol. Scările pe care părăseau Arena Națională au început să se clatine

de: Ștefan R. Apostol
13 06. 2024

Incident la concertul Coldplay! Aseară a fost un eveniment, având în vedere că trupa britanică Coldplay cânta pentru prima oară în România. Dar, se pare că Arena Națională a devenit neîncăpătoare pentru fanii veniți la concert, nelipsit, din păcate de incidente. Unul dintre acestea a avut legătură cu spectatorii, la un pas de pericol, având în vedere că scările pe care părăseau Arena Nationala au început să se clatine.

Coldplay cântă pentru prima oară în România

Porniți într-un turneu mondial, sub egida „Music Of The Spheres World Tour”, anul trecut Chris Martin & Co. anunțau că Bucureștiul va intra pe harta concertelor trupei, fiind anunțate ulterior și datele, 12 și 13 iunie 2024. Biletele, unele deloc ieftine, aveau să fie puse în vânzare, și s-au vândut ca pâinea caldă.

De altfel, trupa lua decizia de a avea al doilea concert, cel de astăzi, după ce se epuizau toate biletele pentru concertul inițial, anunțat pentru 12 iunie. Aseară, pe Arena Națională au fost peste 50.000 de spectatori, atât din țară, cât și din străinătate, veniți să vad trupa fenomen a momentului din lumea muzicală internațională.

Dar, seara avea să fie umbrită de scandalul iscat prin apariția pe scenă, la invitația lui Chris Martin, a tânărului de 22 de ani, Babasha, un cântăreț de manele. Cu multe huiduieli și, ulterior, reacții pe rețelele de socializare, momentul, ce se dorea a fi o pată de culoare, a degenerat într-un scandal mediatic.

Incident la concertul Coldplay. Spectatorii, la un pas de pericol

Dar, în afară de scandalul iscat de apariția pe scenă a tânărului Babasha, se pare că a mai fost un incident la concertul Coldplay. Spectatorii, care vroiau să iasă de pe Arena Națională, au fost la un pas de pericol.

Numărul mare al celor aflați la concert, se pare că a creat probleme, iar conform celor aflați aici, scările pe care părăseau Arena Nationala au început să se clatine.

Babasha, tânărul manelist de 22 de ani, huiduit pe scena Arenei Naționale

Ulterior, după momentul în care scările s-au clătinat, agenții de pază au început să restricționeze accesul spectatorilor spre ieșiri, ca urmare a situației create, deloc nelipsită de pericole.

Reamintim că în această seară, de la aceeași oră, trupa va susține cel de-al doilea concert, și se preconizează că numărul spectatorilor să fie la fel, sau chiar mai mare.

Trupa britanică Coldplay, de la pub-uri la 100 de milioane de discuri

Fără îndoială că cei celebra trupă Coldplay au devenit cel mai de succes grup alt-rock care a apărut în Marea Britanie în ultimii 25 de ani. Ajunsă în conștiința publicului cu folk-ul acustic cu influențe indie al piesei „Parachutes”, înainte de a se lansa într-o cruciadă multicoloră pentru a lărgi spectrul sonor al rockului de stadion, realizările muzicale ale trupei Coldplay sunt remarcabile și de luat în seamă.

De la The Beatles încoace, nicio trupă nu a ocupat o poziție mai respectată în peisajul muzical, așa cum o face liderul trupei britanice Coldplay Chris Martin & Co. Compozitorul Chris Martin, născut în Exeter, și-a întâlnit pentru prima dată viitorii colegi de trupă la University College London, la sfârșitul anului 1996, și s-a apropiat de muzică în timp ce juca biliard la barul uniunii studențești cu chitaristul Jonny Buckland, basistul Guy Berryman și toboșarul Will Champion.

Pe atunci liderul viitoarei trupe de succes, Jonny Buckland a fost deosebit de impresionat nu doar de talentul lui Martin, ci și de atitudinea sa bonomă și de ambiția sa unică.

„Am fost hotărâți să o facem de la început. Din momentul în care l-am cunoscut pe Chris, chiar am crezut că putem merge până la capăt.”, a spus chitaristul despre înființarea trupei.

Trupa Coldplay a vândut peste 100 de milioane de albume

Marcând primele concerte în ianuarie 1998, în locuri precum pub-ul The Laurel Tree din Camden, Londra, grupul a adoptat în cele din urmă numele Coldplay după ce l-a văzut pe o listă de potențiale nume de trupe întocmită de un prieten.

După ce a fost impresionat de forța primelor lor cântece, cum ar fi o versiune embrionară a piesei „Don’t Panic”, unul dintre prietenii lui Martin de la internat, Phil Harvey, a fost invitat să se alăture grupului ca manager, ajutându-i să finanțeze prima lor înregistrare, Safety EP.

Astăzi, Harvey este considerat în general al cincilea membru al trupei Coldplay. Însărcinat cu contactarea unor personalități din industria muzicală, nu i-a luat mult timp să atragă atenția caselor de discuri; în mod remarcabil, Coldplay dăduse doar zece concerte când au semnat primul contract de înregistrare, cu grupul independent Fierce Panda din Londra.

Astăzi, cu peste 100 de milioane de discuri, trupa este una din cele mai influente în industria muzicală britanică și mondială, iar seria de concerte din această perioadă are și o tematică interesantă, legată de biodiversitate, accetpare și tolnranță.