Incendiu uriaș într-o zonă populară a Craiovei, după ce mansarda unui bloc a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au intervenit de urgență
Joi dimineață, un incendiu puternic a izbucnit la mansarda unui bloc situat în cartierul Craiovița Nouă, cel mai popular cartier al orașului Craiova. Autoritățile au fost alertate, iar pompierii au intervenit rapid pentru a stinge flăcările. Din păcate, operațiunea de stingere a focului desfășurată de salvatori a fost făcută cu dificultate, lucru care a tensionat atmosfera în rândul locatarilor speriați.
Incendiu devastator într-un cartier renumit din Craiova
În urmă cu două ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe din cartierul Craioviţa din Craiova.
Pentru a face față dimensiunii incendiului, echipele de pompieri au mobilizat șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD. Cu toate acestea, focul s-a extins și la mansarda blocului vecin, eveniment care a îngreunat și mai tare misiunea celor 30 de pompieri prezenți la intervenție.
Situația a fost complicată și de faptul că, deși existau hidranți în zonă, aceștia nu aveau suficientă presiune. Accesul către zona incendiului a fost extrem de dificil din cauza căilor de acces înguste, ceea ce a pus la încercare eforturile pompierilor.
Mai mult, se pare că locatarii din blocul afectat au devenit agresivi cu pompierii, unul dintre salvatori fiind chiar agresat fizic, primind o palmă de la un locatar. Cu toate acestea, ISU Dolj a precizat că, până în momentul actual, nu au fost raportate victime ca urmare a incendiului, cu excepția unei persoane care a suferit un atac de panică.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 8:00 dimineața, iar autoritățile continuă să lupte pentru a stinge flăcările și a limita extinderea acestora. Cauzele exacte ale incendiului urmează să fie stabilite în urma unei anchete, iar locatarii afectați vor avea nevoie de sprijin și asistență pentru a face față situației dificile și pentru a avea un adăpost deasupra capului.
Vezi imagini video cu incendiul izbucnit:
Locatarii au reușit să să autoevacueze în timp util
În momentul declanșării incendiului, zeci de persoane au reușit să iasă la timp din clădire, dar situația s-a complicat foarte repede, intervenția pompierilor fiind făcută cu dificultate din cauza condițiilor grele de acces.
În timpul evacuării, o femeie a suferit un atac de panică și a necesitat îngrijiri medicale. Mai mult, doi locatari au fost duși la spital după ce au suferit și ei atacuri de panică, iar un bărbat a rămas cu arsuri la mâini ca urmare a situației de urgență, fiind transportat la spital.
Ulterior, situația s-a complicat și mai tare din cauza comportamentului unor locatari evacuați. Aceștia au devenit agresivi cu pompierii, în timp ce unul dintre bărbați l-a lovit cu palmele pe purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Mai mult, oamenii au smuls furtunurile din mâinile pompierilor, împiedicând echipajele de salvare să acționeze eficient pentru stingerea incendiului.
Din păcate, incendiul izbucnit în această dimineață continuă șirul lung al incendiilor și exploziilor din ultima vreme. Vă reamintim că, în urmă cu aproape două săptămâni, două explozii puternice izbucnite la o stație GPL din Crevedia au generat o adevărată tragedie în România, fiind soldată până în acest moment cu 5 morți și 38 răniți, dintre care, 9 în stare foarte gravă.