19 nov. 2021 | 08:15

Incendiu teribil într-o casă din Mureș. Cinci persoane, printre care și un copil, au fost transportate la spital cu arsuri grave. Cine a provocat tragedia

News
Incendiu teribil într-o casă din Mureș. Cinci persoane, printre care și un copil,  au fost transportate la spital cu arsuri grave. Cine a provocat tragedia

Un incendiu îngrozitor a avut loc în Mureș, acolo unde o familie a ajuns la spital cu răni grave, după ce unul dintre membri a comis o greșeală uriașă. În urma tragediei, un minor a suferit arsuri pe față, gât și pe membrele superioare.

O familie, la un pas de tragedie din cauza neatenției

Accidentul s-a petrecut în casa unei familii din Sărmașu, județul Mureș, acolo unde se pregătea soba. Unul dintre membri a observat că pe covor a căzut jar, așa că primul impuls a fost să-l stingă cu apă. Din păcate, în sticla în care se credea că este apă, s-a descoperit că este benzină, astfel că, în loc să se stingă, focul s-a aprins și mai tare. În urma izbucnirii incendiului, toate persoanele prezente în cameră au suferit arsuri de gradul 1 și 2 pe mâini, picioare și abdomen, fiind nevoie de transportul de urgență la spital.

Victimă: Cum a făcut focul frate-miu, a căzut nişte jar pe covor şi a luat foc.
A sărit imediat să stingă focul, dar nu s-a mai uitat pe ce pune mâna.
Victimă: Când a luat foc, a crezut că benzina-i apă şi a luat bidonul cu benzină şi a aruncat benzină în loc de apă.
Ceilalţi au sărit să ajute la stingerea flăcărilor însă nu au reuşit. Focul le-a cuprins hainele şi cu greu au reuşit să scape.
Victimă: Cum am aruncat bidonul afară a sărit pe noi.
Reporter: Tu unde eşti ars?
Victimă: La mână.
Reporter: Şi tu unde eşti ars?
Victimă: Peste tot. M-am dus să sting şi eu focul. Şi unde să mai stingi focul că, dacă a sărit pe tine unde să mai stingi tu focul”, a povestit unul dintre membri, potrivit Observator.

Printre persoanele rănite se află și un copil de 7 ani, care a suferit arsuri pe 7% din suprafața corpului, fiind cel mai grav rănit.

„O arsură de aproximativ 7% din suprafaţa corporală prin flacără deschisă. Prezenta arsuri la nivelul gâtului, părţii inferioare a feţei şi membrele superioare”, a transmis Mihai Cicedea, voluntar UPU SMURD Târgu Mureș.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro