Un incendiu puternic a izbucnit într-o zonă împădurită din stațiunea Băile Olănești, din județul Vâlcea. Flăcările se manifestă de vineri, iar zeci de pompieri intervin pentru a lichida incendiul, aflat într-o zonă greu accesibilă.
Pompierii din județul Vâlcea se luptă să stingă un incendiu care a izbucnit vineri, în zona stațiunii Băile Olănești. La lichidarea flăcărilor participă zeci de persoane, atât pompieri militari, cât și lucrători silvici. Incendiul se manifestă pe un fond forestier, iar zona este una greu accesibilă.
Acțiunea amplă este în desfășurare de vineri, iar sâmbătă dimineața a fost trimis un elicopter de la București, pentru a arunca cu apă, după cum a transmis ISU Vâlcea.
Autoritățile le atrag atenția oamenilor să nu folosească focul pentru a igieniza terenurile, să nu lase foc făcut în pădure și să aibă grijă unde aruncă țigările aprinse. Majoritatea incendiilor pornesc din aceste cauze, iar canicula și seceta fac ca flăcările să se propage cu repeziciune.
”În acest moment incendiul se desfășoară la litieră, vegetație uscată, la mușchi care are strat de 10-15 cm și la turbă, într-o pădure mixtă de fag și rășinoase, pe o suprafață de aproximativ trei hectare, cu propagare continuă. Personalul de intervenție nu are acces în zona focarelor și pe frontul de ardere. A fost solicitată în sprijin o resursă aeriană, cu sistem de stingere.
Majoritatea incendiilor la vegetație uscată sunt din cauza folosirii focului deschis în spații deschise și lăsat nesupravegheat. Noi am făcut apeluri repetate către cetățeni să le explicăm că igienizarea terenurilor prin ardere este strict interzisă. Iar pe turiști îi rugăm să fie foarte atenți dacă fac foc, să acopere cenușa cu pământ, să nu arunce țigările la întâmplare, mai ales în zonele cu vegetație uscată și vânt puternic, unde incendiile se pot extinde cu repeziciune”, a transmis Sorin Albinaru, purtător de cuvânt ISU Vâlcea.
Știre în curs de actualizare