Incendiu puternic în Buzău. Pompierii intervin în forţă după ce un depozit de mobilă a luat foc
În această seară, conform primelor informații furnizate de ISU Buzău, un incendiu puternic a avut loc la un depozit de mobilă. Depozitul se afla în zona industrială a orașului, flăcările cuprinzând și o altă clădire, aflată în apropierea depozitului în cauză.
ISU Buzău anunță incendiu la un depozit de mobilă din zona industrială
Zona industrială a orașului Buzău are pate în această seară de un incendiu devastator, declanșat la unul din multele depozite aflate aici. cel în cauză, conform surselor ISU din localitate, este un depozit de mobilă, aparținând unei firme private din oraș
Primele informații de la fața locului, spun că flăcările s-au extins cu repeziciune pe cele aproximativ 250 de metri pătrați, cât are depozitul. Echiapajele ISU Buzău intervin și la această oră pentru stingerea incendiului. Pentru moment nu se știu clar care sunt cauzele declanșării acestui incendiu, dar ceea ce se știe sigur este că flăcările au cuprins o altă clădire, aflată în apropiere de depozitul care a luat foc.
La fața locului sunt deplasați 20 de subofițeri și doi ofițeri cu 4 autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o cisternă și o ambulanță SMURD, conform celor de la ISU Buzău.
Nu sunt victime anunțate, până la această oră
Deși intervenția este în plină desfășurare, autoritățile aflate la fața locului nu au anunțat până acum existența unor victime omenești, în afară de pagubele materiale evidente. Cei de la ISU Buzău au emis un comunicat, care va fi actualizat în următoarele ore, în funcție de cum evoluează lucrurile de la fața locului, în care anunță incendiul care s-ar fi declanșat în jurul orei 18:00
„În această seară, în jurul orei 18, am fost anunţaţi cu privire la un incendiu izbucnit la un depozit de mobilă de pe raza judeţului Buzău. (…) Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la depozit, arzând toată mobila din interior, focarul cuprinzând totodată şi clădirea învecinată în care erau depozitate materiale textile. În acelaşi timp, datorită mobilizării rapide a pompierilor buzoieni, celelalte clădiri învecinate, situate foarte aproape de cea incendiată, au fost salvate împreună cu bunurile ce se aflau înăuntrul acestora, în acest moment incendiul fiind localizat, lucrându-se la lichidare. ”, precizează reprezentanţii ISU Buzău.