Incendiu pe aeroportul Henri Coandă. Informații de ultimă oră: ce a luat foc pe seară
Situație incredibilă la aeroportul Henri Coandă de la marginea Bucureștiului. Un incendiu a izbucnit în zona de food-court. Care sunt cele mai noi informații privind calmarea flăcărilor. Ce a luat foc și la ce oră s-a întâmplat totul.
Un incendiu a izbucnit în interiorul aeroportului Henri Coandă
Vești îngrozitoare pentru bucureșteni. Aeroportul Henri Coandă a fost cuprins de flăcări, duminică, 1 august, în jurul orei 19.20. Un panou electric a luat foc în zona de food-court a terminalului nou din cadrul aeroportului. Aceasta se află la parter.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a fost cea care a anunţat duminică seară că s-a produs o degajare de fum la un tablou electric dintr-o cameră tehnică a aeroportului Henri Coandă.
„Începutul de incendiu a fost imediat stins. În zona apropiată camerei tehnice afectate nu se aflau pasageri dar, din motive de siguranţă, o parte din pasagerii aflaţi în terminal au fost conduşi într-o altă zonă, până la evacuarea completă a fumului”, au declarat reprezentanţii companiei.
Din fericire, pompierii au intervenit prompt cu mai multe autospeciale și au reușit să stingă incendiul, înainte ca acesta să se extindă. Nu există victime, toată lumea este teafără. Pasagerii au fost duși în zona porților de îmbarcare și a duty-free-ului de la etajul 1.
În zona food-courtului din cadrul noului terminal al aeroportului sunt și mai multe porți de îmbarcare. Intensitatea incendiului, sursa și pagubele produse nu sunt cunoscute.
Cum au fost oprite flăcările din interiorul aeroportului Henri Coandă
Cosmin Peșteșan, directorul aeroportului Henri Coandă, a oferit mai multe detalii cu privire la degajarea de fum care s-a produs în cadrul aeroportului din Otopeni. Oficialul a declarat că totul este sub control, iar în jurul orei 22.00 nu a mai existat niciun incendiu, doar fumul fiind cel care a fost semnalat în timpul incidentului.
„La această oră nu mai există niciun incendiu. La 19:40 s-a primit o alarmă în dispecerat dintr-o zonă tehnică, de la un panou de curent, din cauza suprasolicitării. Nu a fost cu flacără, pasagerii au fost evacuați. Nu mai sunt pasageri blocați în avioane.
Au fost debarcați pe un alt flux. Monitorizăm permanent, iar toate zonele au senzori de alarmă. Alerta a fost primită în dispecerat de la un senzor. A fost doar o degajare de fum masivă”, a declarat Cosmin Peșteșan.