Flăcările au cuprins una dintre cele mai populare zone din Capitală. Un incendiu a izbucnit în cartierul Vitan din București, iar trei case ar fi fost afectate de flăcările mistuitoare. Pompierii au ajuns la fața locului pentru a stinge focul.
Incendiu major în București în seara zilei de joi, 7 octombrie, după ce flăcările au izbucnit la o locuință de pe strada Detaşamentului din zona Vitan din Bucureşti.
Ulterior, focul s-a extins la acoperişul altei case, imobil despre care vecinii din cartier spun că ar fi vorba despre o casă bătrânească. Există pericol de extindere la un service auto.
Incendiul s-a manifestat destul de violent, iar din această cauză traficul rutier a fost oprit pe tronsonul Calea Vitan – bulevardul Mihai Bravu, anunță jurnalistul Mihai Gâdea în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3.
„Aceste case sunt lipite, e destul de complicat de stins tocmai din acest motiv. Pompierii au încercat să amplaseze scara în zona respectivă pentru a stinge incendiul. Nu sunt persoane rănite. Șase autospeciale intervin la locul incendiului.
Temerea cea mai mare este că acest incendiu s-ar putea extinde și la casele din vecinătate. După cum puteți vedea focul este destul de mare.”, a declarat Mihai Gâdea la Antena 3.
Din primele informații apărute în presă, purtătorul de cuvând ISU București Daniel Vasile a declarat că incendiul s-a extins extrem de repede, afectând o suprafață destul de extinsă de circa 300 de metri pătrați. Din fericire, nu există victime.
„Incendiul s-a dezvoltat foarte rapid și a afectat o altă locuință învecinată, mai exact la nivelul acoperișului și, ulterior, a fost vorba de o ardere generalizată care a afectat și anexele acestor două locuințe. Este o suprafață semnificativă, de aproximativ 300 de mp”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București, exclusiv pentru sursa citată anterior.
Acum o lună, un bloc din nordul Capitalei ardea ca o torță din pricina unui lampion. La vremea respectivă, Clotilde Armand primarul sectorului 1 declara:
„La ultimul etaj al blocului care a luat foc aseară în Sectorul 1 erau depozitate butoaie cu smoală. Am aflat de la autorități că incendiul a pornit de la niște lampioane lansate la o petrecere de lângă bloc. În prezent blocul nu este locuit…. dacă ar fi fost posibil că acum am fi asistat la o tragedie.
Trebuie luate măsuri urgente din partea autorităților pentru comercializarea și utilizarea lampioanelor. Pentru că data viitoare s-ar putea să nu mai avem noroc”, a transmis Clotilde Armand.