Incendiu la locomotiva unui tren. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

de: Ionuț Vieru
23 08. 2021

Luni, 23 august, CFR Călători a anunțat încă un accident care a avut loc la un tren. Locomotiva trenului R 2602 care se deplasează pe traseul Arad – Timișoara Nord a ars, în stația Șag. A fost contactat serviciul 112, conform procedurilor CFR Călători aferente unor asemenea situații.

Încă un incendiu la locomotiva unui tren

La fața locului au ajuns de urgență pompierii care au acționat pentru stingerea flăcărilor, dar și o drezină pantograf, care urmează să facă verificări la linia de contact. De asemenea, în comunicatul CFR se mai precizează că 6 trenuri de călători staționează în gările adiacente. Acestea așteaptă redeschiderea circulației.

Trenurile vor avea întârzieri cuprinse între 70 și 300 de minute, din cauza incendiului. De asemenea, sunt posibile întârzieri și pe alte rute. Personalul de tren este instruit să le acorde asistență pentru asigurarea legăturilor cu alte trenuri CFR. De asemenea, CFR Călători vor oferi apă și produse preambalate călătorilor afectați de incendiu.

„Începând cu ora 09:50, a fost redeschisă circulaţia feroviară între staţiile Şag şi Vinga. În urma incendiului care s-a produs la locomotiva trenului R 2602 (Arad – Timişoara Nord) în staţia Şag, au fost afectate un număr de 9 trenuri aparţinând CFR Călători, cu întârzieri cuprinse între 70 şi 300 de minute. Sunt posibile şi alte întârzieri de trenuri operate de CFR Călători pe alte rute, generate de necesitatea asigurării legăturilor pentru toţi călătorii până la destinaţia finală”, se arată în comunicatul CFR.

Un autoturism a luat foc pe Autostrada Soarelui, în sensul de mers către litoral

O mașină a fost cuprinsă de flăcări pe Autostrada Soarelui București – Constanța. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri care au lichidat focul. Circulația a fost blocată pe toate benzile către Constanța.

Din fericire, nu au existat victime în urma incidentului. Persoanele aflate la bordul mașinii s-au evacuat la timp. Mașina a fost mutată pe banda de urgență.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A2 București – Constanța, la kilometrul 99, pe sensul de mers către litoral, în zona localității Dragalina, județul Călărași, un autoturism a luat foc și a fost scos pe banda de urgență.

Nu au rezultat victime în urma evenimentului, însă circulația rutieră este oprită pe toate benzile sensului de mers către Constanța, pentru stingerea focului de către pompierii aflați la fața locului. Valorile de trafic sunt în creștere. Se estimează reluarea circulației în condiții normale în 30 de minute, potrivit Infotrafic.

Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanța – București, autoritățile recomandă conducătorilor auto care se întorc de pe litoral să folosească rute alternative, respectiv:

DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;

A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea –București;

DN 3Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași –DN 21 Călărași – Drajna – A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași -DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).