În ce zile și la ce oră va fi difuzat MasterChef la Pro TV. Anunțul a fost făcut oficial
Una din cele mai așteptate emisiuni ale acestei toamne este, fără doar și poate, MasterChef. Motivul principal este revenirea celor trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Bomba acestui nou sezon este Gina Pistol, care va întregi echipa deja consacrată, fiind gazda show-ului culinar de la PROTV. Pentru fani așteptarea a luat sfârșit, având în vedere că s-a anunțat oficial în ce zile și la ce oră va fi difuzat MasterChef la Pro TV.
Din toamnă, o ediție incendiară de MasterChef la PROTV
Anul 2024 este anul marilor surprize în grila celor din Pache Protopopescu. În primul rând datorită noilor sezoane din serialele favorite, precum și un serial nou, „Scara B”.
În al doilea rând, și poate cel mai important, datorită revenirii în echipa PRO a celor trei chefi celebri, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.
De altfel, cei care își mai aduc aminte de primul sezon, cei trei erau gazdele și de aici a început, de fapt, cariera lor în televiziune. Așadar, din toamnă, o ediție incendiară de MasterChef la PROTV, iar fanii sunt cum nu se poate mai încântați.
În ce zile și la ce oră va fi difuzat MasterChef la Pro TV
Ca în fiecare an, înainte de 1 septembrie, marile posturi TV, precum Antena 1, PROTV, Prima TV, etc, își anunță grila de toamnă, fiecare având surprize, reveniri ale unor show-uri deja consacrate și cu audiențe pe măsură, etc.
În cazul celor din Pache Protopopescu, grila de toamnă este una plină de producții, una și una, de la „Vocea României”, „MasterChef”, „Visuri la Cheie”, precum și serialele deja consacrate, precum „Las Fierbinți”.
În cursul acestei zile, mai-marii PROTV au anunțat care va fi această grilă de toamnă, iar Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV, spune:
”Televiziunea intră într-o nouă eră, iar astăzi deschidem calea către îmbinarea perfectă a lumii digitale – oferind acces la conținutul preferat cu un simplu clic, de oriunde și oricând – cu televiziunea liniară, așa cum o știți de ani întregi.
Viziunea noastră este ca aceste două produse să fuzioneze perfect într-un singur univers relevant pentru publicul nostru.
Iar acum vedem primii pași ai modului în care aceste două lumi se întrepătrund – conținut relevant și de calitate într-o grilă puternică la PRO TV, împreună cu o serie de emisiuni extraordinare și producții VOYO Original. Și acesta este doar începutul! Acesta este viitorul televiziunii!”
În ceea ce privește grila, s-a aflat și în ce zile și la ce oră va fi difuzat MasterChef la PRO TV.
Premiera noului sezon va fi pe data de 10 septembrie, într-o seară de marți, de la ora 20:30, iar conform anunțului, va fi difuzată de 2 ori pe săptămână, în zilele de luni și marți.
Anunțul a fost făcut oficial și în privința altor producții
Așadar, în fiecare seară de luni și marți, de la 20:30, fanii îi vor putea urmări pe cei 3 chefi, alături de Gina Pistol, în cel mai nou și incendiar sezon de MasterChef.
În același anunț făcut de Aleksandras Cesnavicius se mai precizează și când va avea loc premiera noului sezon de „Vocea României”, și anume 13 septembrie, de la ora 20:30, în fiecare vineri seara.
Noul sitcom, „Scara B”, va avea premiera pe 12 septembrie, de la 21:30, și va fi difuzat o dată pe săptămână, în fiecare zi de joi, urmând după difuzarea unui nou sezon din „Las Fierbinți”, care readuce personajele deja îndrăgite pe micile ecrane.
Tot joia seara, de la 22:30, revine și show-ul „Șef ub Acoperire”, iar celălat show cu audiențe mari, „Visuri la Cheie”, revine și el din 11 septembrie, de la ora 21:30, în fiecare miercuri seara.