În ce situație disperată se află Alina Eremia. Pandemia a adus-o la limită (exclusiv)
Alina Eremia și Mircea, fratele ei mai mic, sunt doi artiști de succes, pe care mulți îi apreciază. În privința muzicii, Mircea, fiind fratele mai mic, o consideră pe Alina mentorul său. În cadrul unui interviu pentru Impact.ro, Mircea a vorbit despre relația cu sora sa.
În ce situație se află Alina Eremia
Mircea Eremia a mai povestit și despre problemele financiare cu care se confruntă familia în vreme de pandemie. Pe 15 decembrie, Alina Eremia a împlinit 27 de ani, însă pandemia de coronavirus i-a cam stricat planurile de petrecere.
”După cum bine știți, sunt în relații foarte bune cu Alina, întotdeauna am fost. Singurele mici certuri care au existat, au fost cele frățești. În timpul pandemiei ne-am întâlnit puțin mai rar, tot timpul mi-e dor de ea și vorbim la telefon în fiecare zi.
Dată fiind această perioadă, nu am putut să o serbăm cum ne-am fi dorit, însă a avut parte de foarte multe surprize. Surprize care cu siguranță nu au bucurat-o doar material, a declarat fratele Alinei Eremia pentru Impact.ro.
Au fost afectați financiar de pandemie
Potrivit artistului, cei din domeniul artistic au fost puțin mai afectați financiar de pandemie, deoarece nu au mai putut presta pentru a câștiga bani. Mircea susține că a mai avut câteva colaborări însă economiile s-au terminat.
”Nu doar cei din domeniul artistic au fost afectați financiar, într-adevăr, noi puțin mai mult. Cumva ni s-au închis toate portițele de a mai presta și de a ne câștiga banii. Mulți artiști s-au reprofilat.
Am scăzut foarte foarte mult cheltuielile, pot spune că am fost afectat însă îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost mai rău. Am avut câteva mici colaborări care mi-au adus ceva venituri. Putea fi mult mai rău. În orice caz, economii nu mai am!” a adăugat artistul.
”Viața s-a schimbat la 180 de grade”
Mircea Eremia spune că înainte de pandemie călătorea des și petrecea mai mult timp cu prietenii, însă acum e puțin speriat din cauza virusului și încearcă să-și protejeze familia.
”Cred că viața tuturor s-a schimbat la 180 de grade. Eram genul de om care tot timpul călătoream prin țară, petreceam foarte mult timp alături de prieteni. Acum sincer să fiu sunt puțin speriat cu acest virus însă nu exagerat, încerc să îmi mențin calmul cât pot de mult, încerc să îmi feresc foarte mult familia de vreo situație neplăcută.
Nu știu cât de mult îmi convin măsurile luate de autorități, însă unele dintre ele ne sunt benefice, iar vaccinul dacă va trebui să îl fac, îl voi face. În izolare pot spune că am fost norocos pentru că am stat la ai mei și acolo avem o curte destul de mare. Unul dintre vecini este, de altfel, prietenul meu din copilărie, și am avut oportunitatea de a mai sta la povești. În familie, din fericire, nu am avut cazuri de îmbolnăvire, dar foarte mulți prieteni au avut, a mai spus artistul.