Lumea bună,monendă, a cunoscut-o ca fiind una dintre cele mai mari milioane de la noi. Era cunoscută și sub titulatura ”Regina Blănurilor” , dar, conform apropiaților, a trecut prin momente grele.
Flora Năstase, că despre ea este vorba, zilele trecute s-a trezit toată umflată la ochi și abia dacă a putut să se recunoască atunci când s-a privit în oglindă. Toată lumea ”bună” din mondenul autohton o cunoaște pe milioanara ”Regină a blănurilor”, Flora Năstase. Femeia de afaceri este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi. Numele de ”Regina blănurilor” i-a fost atribuit, după ce a declarat că este pasionată de acest domeniu, de altfel are o afacere cei aduce o grămadă de bani, tocmai din vânzarea de blănuri.
Vedeta a povestit pe facebook că a trecut prin momente grele zilele trecute. Flora a povestit că s-a trezit și s-a uitat în oglindă a rămas șocată de ceea ce a văzut, fiind toată umflată la ochi și nu s-a mai recunoscut.
”V-am scris într o postare anterioara că vă voi povesti ce mi s a întâmplat. Săptămâna trecută, m am culcat bine și m am trezit așa cum vedeți în prima poză. Evident că m am speriat. Edemele erau foarte dureroase și dure. Am fost la medicul de familie, care este o persoana deosebită și căreia îi mulțumesc pentru profesionalism (cabinetul a fost dezinfectat total, cadrele medicale erau complet echipate, suprafețele protejate) și care mi a recoltat analize și mi a prescris un tratament care m a readus la forma inițială. Dar m am speriat foarte tare. Am postat această informație, ca, dacă cumva se mai întîmpla și altora, să nu se sperie așa rău cum am făcut eu. Acum sunt bine, mulțumesc Domnului! Vă doresc o seara minunată! Să fiți iubiti ❤️ Viața mea este povestea mea! L A:tratamentul a conținut antiinflamator și antialergic. Toate analizele de sânge au fost ok. Nu știm exact cauza!”, a scris vedeta pe faceboo.