În ce condiții ar putea fi eliberat Liviu Dragnea. Fostul șef PSD a cerut în instanță anularea pedepsei pe care o execută

de: Claudiu Surmei
12 11. 2019

Liviu Dragnea a ceurut în instanță anularea pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare din dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman. Fostul lider al PSD a fost scos din Penitenciarul Rahova cu o dubă a Administrației Naționale a Penitenciarelor și dus în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-și susține pledoaria.

Liviu Dragnea ar putea fi eliberat. Fostul lider al PSD a făcut contestație în anulare

Liviu Dragnea a ajuns, marți, în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a depus o contestație în anulare cu privire la pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pe care a primit-o în dosarul angajărilor fictive la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, după ce a fost găsit vinovat de instigare la abuz în serviciu. El a apărut în fața magistraților cu cătușele la mâini.

Fostul lider al PSD se află în spatele gratiilor din data de 27 mai 2019, dar vrea să scape de închisoare, întrucât se consideră nevinovat. După ce au dezbătut cazul, judecătorii au decis să îl amâne până pe data de 10 decembrie, iar Liviu Dragnea a fost urcat din nou în duba ANP și dus înapoi în celula sa de la Penitenciarul Rahova.

Contestația depusă de Liviu Dragnea a fost conexată cu cele ale celorlalți condamnați din acest dosar. Legea prevede că dacă magistrații admit contestațiile în anulare, apelurile din dosar ar putea fi rejudecate de un nou complet de judecători.