În câte secunde a băut Emmanuel Macron o bere. Totul a fost public, președintele Franței i-a șocat pe oameni
Imagini controversate cu președintele francez au stârnit o dispută politică despre consumul excesiv de alcool și nu numai. Momentul ce a ajuns viral pe internet a atras și acuzații referitoare la masculinitatea toxică. În câte secunde a băut Emmanuel Macron o bere; nimeni nu se aștepta. VIDEO
În câte secunde a băut Emmanuel Macron o bere
Pe platformele online și nu numai circulă un material video care îl surprinde pe președintele francez în timp ce primește o sticlă de bere Corona, în vestiarul clubului de rugby Toulouse. Momentul a avut loc sâmbătă, 17 iunie, după ce echipa sportivă a învins-o pe La Rochelle, pe Stade de France din Paris.
Pentru a celebra victoria, lui Emmanuel Macron i s-a oferit o sticlă de Corona. Șeful de stat a fost îndemnat să dea berea pe gât. În imaginile surprinse de o cameră video, președintele francez poate fi urmărit în timp ce golește sticla în 17 secunde, fiind ulterior aplaudat de personalul tehnic și de către jucătorii de rugby.
După ce a terminat de băut berea, liderul de stat de la Paris trântește sticla goală cu mândrie pe tejghea. Nu e nevoie să vă spunem noi mai multe, fiindcă imaginile de la finalul acestui articol vorbesc de la sine. Cert este că gestul lui Emmanuel Macron i-a adus multe acuzații legate de masculinitatea toxică.
„Masculinitatea toxică, într-o singură imagine”
„Masculinitatea toxică în conducerea politică într-o singură imagine”, a scris pe Twitter deputata Sandrine Rousseau, din partidul Verzilor, situat în opoziție.
Nu doar membrii opoziției politice au reacționat, însă. Pe platformele online, un deputat din partidul președintelui francez, pe nume Jean-Rene Cazeneuve, i-a luat apărarea liderului de stat, susținând că acesta din urmă se bucura de victoria echipei de rugby Toulouse.
„Un președinte care împărtășește bucuria a 23 de jucători și ia parte la tradițiile lor. Asta este tot”, a reacționat Jean-Rene Cazeneuve, deputat din partidul lui Macron.
Dispute politice privind consumul de alcool
Doar că imaginile cu Emmanuel Macron nu au atras doar acuzațiile cu pricina. În spațiul public a luat naștere o reală dezbatere privind consumul excesiv de alcool, în principiu politică. Având în vedere poziția pe care o deține, șeful de stat ar fi trebuit să reprezinte – cel puțin în spațiul public – un exemplu demn de urmat, au fost unii de părere.
„Președintele are o responsabilitate ca model de urmat în ceea ce privește stabilirea unui exemplu sănătos de comportament. În acest caz, el asociază sportul, petrecerile și consumul de alcool într-un context de presiune virilă în care toată lumea bea puțin prea mult”, a spus Bernard Basset, de la organizația caritabilă Association Addictions France.