Imobiliare 2022. Orașul din România în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult
Imobiliare 2022. Anul 2021 a însemnat pentru unii dintre cei mai mari jucători de pe piața imobiliară adaptarea la o structură actualizată a cererii, care s-a conturat în perioada pandemiei. Cu toate astea, redresarea în industria imobiliară rămâne inegală, unele segmente câștigând teren, în timp ce altele încă se resimt de pe urma efectelor blocajelor. În schimb, anul 2022 anunță menținerea trendului de scumpiri, înregistrându-se deja primele majorări în orașele din România. Prețuri record, pentru începutul de an sunt înregistrate în Brașov, la polul opus fiind situat Timișoara.
Imobiliare 2021. Trendul de scumpiri a continuat
Efectele celui de-al doilea an de pandemie s-au regăsit și în piața de imobiliare, anul trecut. Ca urmare, majoritatea prețurilor la materiile prime din construcție au mers pe un trend de creștere a prețurilor. Așa se face că anul trecut piața de imobiliare a crescut cu procente remarcabile.
Conform publicației Business Review, piața de investiții a înregistrat o avalanșă de tranzacții de la începutul anului trecut și se estimacă va depăși 700 de milioane de euro în volume până la sfârșitul anului 2021.
În primul trimestru al anului 2021, au fost făcute tranzacții noi de investiții în valoare de 73,5 milioane de euro, în scădere cu aproape 50% față de aceeași perioadă a anului 2020, potrivit unui raport al companiei de consultanță imobiliară JLL.
Prețurile locuințelor din România au continuat să crească
Pe piețele din Europa Centrală și de Est, volumul total al investițiilor se preconiza că va atinge în 2021 niveluri similare cu cele din 2020, de aproximativ 10 miliarde de euro.
Tot anul trecut, prețurile locuințelor din România au continuat să crească, deși într-un ritm mai lent, pe fondul unei economii aflate în dificultate din cauza pandemiei.
Pe parcursul anului 2021, prețul mediu de vânzare al apartamentelor din România a crescut modest, cu 2,44% în ritm anual, până la 1.371 de euro pe metru pătrat, o încetinire puternică față de o creștere anuală de 8,23% în 2019, potrivit datelor imobiliare.ro. Este cea mai slabă creștere din 2014 încoace.
Imobiliare 2022. Noul an aduce majorări la prețurile locuințelor
Noul an, în schimb, nu întrevede diminuări, sau stagnări la prețurile din piața de imobiliare. Marii jucători spun că, pe fondul exploziei prețurilor la materiile prime, vor fi nevoiți să facă ajustări pe plus, la prețurile finale pentru clienții lor. Trendul era deja unul previzibil, având în vedere bilanțul de la finele lunii demcebrie 2021.
În Brașov cele mai mari prețuri la început de 2022
Primele semne de scumpiri pentru anul 2022 le regăsim în Brașov, unde prețutile au crescut deja considerabil. Clujul este campionul prețurilor din piața de imobiliare.
În Brașov au fost cele mai mari ajustări ale prețurilor. De exemplu, s-a ajuns la un preț de 1.445 de euro pentru metrul pătrat. Creșterea este cu 214 euro mai mult față de aceeași perioadă a anului 2020.
La finalul lui 2022, prețuri majorate cu 25%
De cealaltă parte, la polul opus, Timișoara încă are cele mai mici prețuri din piața de imobiliare, chiar și la început de 2022. Deși s-a înregistrat o creștere cu 6% a pețurilor la locuințe, în Timișoara prețurile încă sunt sub Cluj, Brașov, sau București.
Imobiliare 2022. Pentru finalul de an, deși suntem de-abia în luna ianuarie, specialiștii din piața de imobiliare spun că procentele de creștere vor fi, cu cel puțin, 25% mai mari față de aceeași perioadă a anului 2021.
„Deja au fost anunțate foarte multe scumpiri din nou pentru materialele de construcții. Există și o criză pe piața forței de muncă care impactează destul de tare termenul de livrare și costul efectiv al unei construcții noi.
Considerăm că sunt pertinente estimăruile noastre de 25 la sută, cel puțin.”, spune Ramona Ganea, dezvoltator imobiliar, conform Digi24.
Dacă va fi așa sau nu, rămâne de văzut. În orice caz, trendul de scumpiri este unul generalizat, nu doar în România, ci și în celelalte state europene unde piața de imobiliare este una în continuă mișcare.