Imaginile pe care Andra le vrea șterse. Ce s-a întâmplat în culise la Românii au Talent
Ediția a doua a show-ului ”Românii au talent” sezonul 10 a adus telespectatorilor numerele spectaculoase, dar și momente de sinceritate din partea Andrei. Cântăreața a declarat la testimoniale că ar vrea ca unele imagini să nu se facă publice. Ce s-a întâmplat în culise?
Imaginile pe care Andra le vrea șterse
Ediția cu numărul doi a emisiunii ”Românii au talent” a început vineri, 14 februarie, la ora 20:30. Pe scena talentelor au călcat, ca de fiecare dată, numai oameni cu har. Numere de dans, cântat, dar și numere făcute de profesioniști. Unul dintre ei a fost Florian Kohler, un pasionat de biliard originar din Franța, care locuiește în Las Vegas, Statele Unite. Concurentul a pășit curajos pe scenă, la brațul unei brunete, și a impresionat la fiecare pas. Florian i-a implicat pe Pavel și Smiley în numărul său, iar spre final și pe Mihai Petre. De altfel, aici a fost și punctul culminant, când juratul s-a ridicat de la masă și a executat după cum a cântat concurentul.
Dansatorul a fost nevoit să poarte un pantof în zona intimă, unde urma să intre o bilă de biliard. Cu emoții, suspine și speranță, totul s-a sfârșit cu bine. Bărbatul a plăcut, făcându-i pe jurați să spună că a depășit orice formă de spectacol pentru biliard, apoi au urmat testimonialele.
„Un bărbat care nimerește toate găurile”
În culise, luată la întrebări de reporteri legat de numărul lui Florian, Andra, într-un moment de frenezie, a spus că a fost încântată de ceea ce s-a întâmplat pe scenă, cu mențiunea că ”este un bărbat care nimerește toate găurile”. Câteva secunde mai târziu, interpreta a realizat că replica îi poate fi interpretată, așa că a adăugat: „Să nu apară această informație la TV”. A încheiat scurt, prin a spune că ”Florian și-a atins țelul”.
Revenind la bruneta cu care a venit concurentul, în timp ce Andra era ”la declarații”, aceasta se îmbrățisa, după cum e lăsată tradiția, cu Smiley și Pavel Partoș. Îmbrățișarea cu Bartoș a venit firesc, însă, ajunși la cântăreț, acesta pare că a ezitat, uitându-se timid la fată.