Imaginile momentului la Ferma! George Burcea și Viviana Sposub, în același pat

de: Alexandra Chivu
24 09. 2020

”Ferma. Orășeni vs. Săteni” a adus unor concurenți liniște după furtună, cum ar fi în cazul lui George Burcea, în contextul divorțului de Andreea Bălan, dar și experiențe noi, ca în situația Vivianei Sposub. Cei doi parcă și-ar trimite priviri ori că o atracție fizică există, sau poate doar imaginația celor din jur joacă feste. Cert este că întâmplarea din această seară le arată amândurora că paradisul e minunat când viața ți-e searbădă și că destinul lucrează pentru cine este gata să primească. Deși cei doi, legați inițial unul de Octavian și altul de Paul în proba ce va ajunge la final astăzi, rămân singuri…ajung împreună. Și în același pat, datorită circumstanțelor.

George Burcea și Viviana Sposub, aduși de circumstanțe împreună. Au împărțit același pat, însă, cu plăcere

Săptămâna se apropie de final, iar singurul gând asupra căruia toți fermierii s-au concentrat a fost să fie dezlegați de colegii lor, cu care s-au ales în urma norocului, extrăgând din bolul pus la dispoziție de Mihaela Rădulescu câte un număr. După ce au trecut prin una dintre cele mai mari provocări de până acum din concurs, s-au confruntat cu fuga oilor și s-au obișnuit cu lipsa mâncăii, astăzi, concurenții au parte de o răsturnare de situație la duelul de eliminare.

Paradoxal, va fi totodată și ziua răsplătirii, căci una dintre gazdele emisiunii va decide câți bănuți merită pentru activitatea lor din ultimele zile și cât îi va pedepsi pentru faptul că au pierdut un animal din Fermă.

Ediția trecută, la duelul pentru mâncare, a avut loc o premieră în istoria show-ului de la PRO TV: orășenii și sătenii au fost la egalitate. Andrei cu Ana Maria și Bogdan cu Elena au reușit să tundă o calitate egală de lână, lucru care le-a produs bucurie colegilor, mâncând într-un final, după câteva zile de post negru.

Duelul i-a adus împreună

Tot atunci, George Burcea a hotărât să îl trimită la duel pe Paul, iar cel din urmă l-a ales ca adversar pe Octavian Ciovică. Astfel, doi concurenți au rămas fără parteneri de sfoară, respectiv Burcea, care era legat de Tavi, după cum este numit de concurenți, și Viviana, care l-a avut ca partener pe Paul. Mihaela a decis ca cei doi să petreacă timpul rămas împreună, având în vedere că foștii colegi de suferință vor fi nevoiți să fie la dispoziția tuturor, fiind obligați să se și retragă ulterior în cabanele dueliștilor.

Pare că Mihaela a avut ochi bun, căci apropierea dintre cei doi va atinge cote înalte după noaptea dormită împreună. Mai mult, actorul o vede dezirabilă pe brunetă, recunoscându-i calitățile: „Este foarte frumoasă și…călduroasă”.