Imagini greu de privit. Rudel Obreja, de nerecunoscut, după ce a ieșit din închisoare ca să se trateze de cancer – FOTO
Rudel Obreja are mari probleme de sănătate, iar ultimele fotografii arată că nu se simte deloc bine. Fostul pugilist a fost eliberat din închisoare, condiționat, ca să se trateze, după ce medicii i-au spus că are cancer cu metastaze. A fost internat într-un spital civil din țară.
Rudel Obreja, greu de privit din cauza cancerului care îi macină corpul
Din bărbatul falnic, de pe ringul de box, a mai rămas „o mână de om”. Rudel Obreja suferă îngrozitor din cauza cancerului, iar fotografiile obținute de Cancan sunt o mărturie dureroasă a dramei prin care trece fostul pugilist. Din imagini se vede că este palid și că a slăbit foarte mult
A fost condamnat la cinci ani de închisoare în celebrul dosar „Gala Bute”, dar pe 22 iulie a fost eliberat. Instanța i-a oferit un răgaz de trei luni în care să se trateze, după ce fostul președinte al Federației Române de Box s-a plâns că nu a avut voie să beneficieze de consult și tratament de specialitate. Medicii i-au spus că are cancer și că s-a ajuns deja la metastaze.
„Dragii mei prieteni,
Țin să vă mulțumesc din inimă tuturor celor care v-ați mobilizat exemplar în susținerea cauzei mele, a VIEȚII MELE, a DREPTULUI de a TRĂI, alături de soție, de copiii mei,de voi toți.
Am nevoie de tratament in condiții UMANE,de grija medicilor și a familiei mele, extrem de importante în contextul actual și iată de ce:
– stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte;
– sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp , zi și noapte
– nu am telefon, doar 5 vizite PE LUNĂ ale soției, deci nu am capacitatea de mișcare pentru a începe tratament sau operație chirurgicală.
Cer să mi se recunoască DREPTUL conferit de Lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate!
VREAU SĂ TRĂIESC!
Dar pentru asta am nevoie de Proceduri…
Rog respectuos Comisia de specialitate din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, să se constituie în timp util pentru întocmirea și prezentarea Raportului de Expertiză Medico-Legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât Instanța de Judecată să se poată pronunța la termenul deja stabilit pentru data de 20.7.2022.
Orice amânare din cauza lipsei acestui Raport de Expertiza al INML îmi complică șansele!
Actele aflate la Dosarul medical, întocmite de cele doua Spitale sunt CLARE, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML.
Am cancer cu metastaze .
CRUNT!
Cu VOIA LUI DUMNEZEU, am șanse să mă pot trata/ opera.
Repet, orice întârziere le diminuează!
Chiar dacă am avut parte de două condamnări NELEGALE, de încălcarea Legilor și a Constituției României pentru a fi trimis la închisoare, nu m-am sustras niciodată, n-o voi face nici de aici înainte.
După cum vedeți ,apelez la Respectarea Legii, în această Țară…
OPTIMIST…CURABIL…măcar de CANCER!”, a spus fostul președinte al Federației Române de Box.
Rudel Obreja este tratat acum la un spital civil din țară. Fostul pugilist are în CV șapte titluri naționale, o medalie de argint la Campionatele Europene de la Atena și bronzul la Mondialele de la Moscova. În anul 1984 a participat la Jocurile Olimpice și a ajuns până în optimile competiției.
Obreja nu trebuie să părăsească ţara decât în condiţiile stabilite de instanţă, să ia legătura cu Poliţia pentru a fi luat în evidenţă, să nu deţină arme, să se prezinte la spital pentru tratament. În situația în care încalcă una dintre aceste măsuri, instanța poate revoca întreruperea executării pedepsei.