Regele Charles a anunțat că își va relua activitatea și se va întoarce la îndatoririle publice. Acesta a fost surprins alături de Regina Camilla pentru prima dată de la marele anunț.
Regele Charles și Regina Camilla au fost văzuți pentru prima dată de la anunțul monarhului, în care a declarat că revine la îndatoririle regale. Cuplul a zâmbit larg când a sosit la Biserica Crathie din Aberdeen în această dimineață, acolo unde au participa la slujbă.
Este pentru prima dată când Regele Charles este văzut de când Palatul Buckingham a dezvăluit că regele va reveni la îndatoririle publice.
„Majestatea Sa este foarte încurajată să-și reia unele îndatoriri publice și este foarte recunoscătoare echipei sale medicale pentru îngrijirea și expertiza continuă”, este mesajul Palatului.
Totodată, oficialii Palatului au mai precizat că Charles este încă supus unui tratament pentru cancer, dar echipa sa medicală are încredere că Regele face progres, iar specialiștii rămân pozitivi în ceea ce privește recuperarea sa.
Cu toate acestea, Regele Charles pare palid și foarte slăbit. Regina Camilla zâmbește, dar Regele nu pare deloc confortabil în această situație.
„E hotărât să învingă boala și se face totul posibil ca să se întâmple asta. Toți își păstrează optimismul, dar, de fapt, el nu e deloc bine. Starea lui e mult mai proastă decât lasă să se știe”, scrie Sky News, care preia relatarea a tabloidului The Daily beast.
În cursul zilei de marți, Regele Charles și Regina Camilla au vizitat un spital de cancer, pentru a vorbit cu personalul și, cel mai important, cei care suferă de această boală cruntă.
Se înțelege că Regele, în calitate de patron al MacMillan Cancer Support, dorește ca vizita să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța diagnosticului precoce și să evidențieze cercetările inovatoare susținute de Cancer Research UK, care are loc la spital.
Totodată, Regele Charles are în plan o vizită de stat a împăratului și împărătesei Japoniei, în această vară. Un purtător de cuvânt al Palatului a precizat:
„Planificarea continuă pentru modalități prin care Majestățile Lor pot participa la astfel de angajamente de vară și toamnă, deși nimic nu poate fi confirmat sau garantat în această etapă.
Toate planurile viitoare rămân supuse sfatului medicilor, cu adaptări adecvate făcute acolo unde este necesar pentru a minimiza orice risc pentru recuperarea continuă a Majestății Sale.”