Imagini șocante cu angajatul lui Lady Gaga, împușcat în timp ce îi plimba câinii VIDEO
Site-ul TMZ a dat publicității o filmare cu momentul în care un bărbat angajat de Lady Gaga să îi plimbe câinii a fost împușcat. Atacatorii sunt încă neidentificați și au plecat cu două dintre cele trei exemplare de Bulldog Francez ale cântăreţei.
Imagini șocante cu angajatul lui Lady Gaga, împușcat în timp ce îi plimba câinii VIDEO
Astfel, camerele de supraveghere ale unei locuințe au surprins chiar momentele în care o mașină de culoare albă oprește în dreptul bărbatului, în timp ce două persoane coboară de pe bancheta din spate. Proprietarul acelor camere de supraveghere a fost de acord să facă publice impaginile pentru a o ajuta pe Lady Gaga să-și recupereze câinii.
De asemenea, poliția din Los Angeles a confirmat că niște împușcături au avut loc miercuri în West Hollywood, cu puțin timp înainte de ora 22:00, iar victima a fost transferată la spital.
De altfel, ofiţerul Jeff Lee din cadrul Departamentului de Poliţie din Los Angeles (LAPD) a spus joi pentru Fox News că un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost împuşcat cu o seară în urmă.
“Aseară, în jurul orei 21:40, au avut loc împuşcături la numărul 1500 pe strada North Sierra Bonita Avenue. Suspectul necunoscut, de sex masculin, a tras un foc de armă dintr-o locaţie necunoscută lovind victima de 30 de ani, de sex masculin”, a declarat Jeff Lee.
Ce spune poliția
Jeff Lee a spus că departamentul de poliţie tratează acest cazul ca “atac cu o armă letală” și a adăugat că arma utilizată a fost un pistol semi-automat.
Tot ofiţerul de poliţie a confirmat pentru Fox News că doi câini din rasa Bulldog Francez, despre care se crede că ar fi ai artistei Lady Gaga – “au fost luaţi” în timpul incidentului.
“Suspectul a fost observat ultima dată într-un vehicul alb la nord de Sierra Bonita Avenue îndreptându-se către Hollywood Boulevard. Victima a fost transportată la un spital local de către paramedicii Departamentului de Pompieri din Los Angeles în stare necunoscută”, a mai spus Jeff Lee care a adăugat că ”încă nu s-a efectuat nicio arestare’.
Lady Gaga a oferit o recompensă de 500.000 de dolari pentru a i se înapoia cei doi câini ai săi din rasa Bulldog Francez, Koji şi Gustav, care au fost furaţi în urma altercaţiei violente din Los Angeles.
La momentul furtului, Lady Gaga se afla în Roma unde lua parte la turnarea unei pelicule. Ea nu a comentat personal pe marginea subiectului.