Cu toate că niciunul dintre celebrii săi părinți nu ratează vreo ocazie de a vorbi despre el și despre fericirea ce le-o aduce zi de zi în suflet, micuțul Alexandru este o prezență rară în fotografiile publicate pe platformele de social media de Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr. Admiratorii vedetelor au avut însă recent ocazia de a se bucura de câteva imagini cu totul deosebite.
Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr și-au petrecut mini-vacanța de 1 Mai departe de București și de aglomerația din oraș, alegând să se bucure de câteva zile de liniște împreună cu fiul lor. Pentru că este activă în mediul online, obișnuindu-și cei peste jumătate de milion de urmăritori cu pozele și videoclipurile ce surprind cele mai frumoase momente din viața de zi cu zi, bruneta a publicat o înregistrare ce durează doar câteva secunde, dar care a creat un val de reacții.
Fanii au avut ocazia să admire noi imagini cu Ștefan Bănică Jr și mezinul Alexandru. Ținându-se de mână, îmbrăcați amândoi sport, în albastru și ocru, cei doi explorează grădina unei case la curte, din care nu lipsesc și animalele. Micuțul are grijă la fiecare pas, lăsându-se condus de tatăl său. Bruneta a surprins momentul inedit și l-a publicat pe Instagram, la secțiunea Stories.
Ștefan Bănică Jr și Lavinia Pîrva au spus marele DA în anul 2017. La doi ani după nuntă a venit pe lume fiul lor, Alexandru. Cele două vedete sunt împreună de aproape un deceniu și formează unul dintre cele mai solide, dar și discrete cupluri din showbiz-ul românesc.
Lavinia a vorbit despre modul în care s-a schimbat relația lor, în tot acest timp, și „ingredientele” ce i-au ajutat să treacă peste momentele mai puțin plăcute.
„Relaţia noastră e construită pe încredere şi libertate. Eu merg pe premisa că nimeni nu poate pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu deţine pe nimeni. Aşa că ne iubim necondiţionat.
Realizez acum (..) că s-au schimbat multe lucruri, însă eu sunt la fel de îndrăgostită ca în prima zi. Sigur că ne-am maturizat în relaţie, au existat momente mai uşoare, dar şi mai dificile, peste care am trecut împreună. Dar cel mai mult cred că ne-a unit venirea pe lume a acestui „spiriduş” (zâmbește), aşa îmi vine să-i spun, pentru că asta îl caracterizează”, a spus Lavinia, potrivit VIVA!.