Imagini nemaivăzute cu băiatul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache. Rar fanii îi văd așa împreună!
Muți ani cei doi au trăit o poveste de dragoste ce părea interzisă, însă astăzi sunt foarte fericiți și se bucură de fiecare moment petrecut alături de fiul lor.
Imagini nemaivăzute cu băiatul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache
David, căci așa se numește băiatul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache, este un tânăr de toată isprava și are tot ce-i trebuie pentru a ajunge departe în viață.
“A trecut foarte repede timpul şi David este un adolescent sănătos, cuminte şi frumos la suflet şi la chip. Suntem alături de el, în respectăm şi încercăm să-i aflăm dorinţele ca să-l putem ajuta. Vorba lui Steve Jobs, îl sfătuim să-şi asculte inima ca să-şi afle drumul. Noi doar îl ghidăm’’, a mărturisit Iuliana pentru Libertatea, în urmă cu ceva timp.
Prezentatoarea de la TVR şi-a dorit mereu ca fiul ei să o perceapă mai mult ca pe o prietenă, decât ca pe o mamă severă, astfel că relaţia lor este una cu totul specială.
”Nu a închis încă uşa camerei lui şi sper să nu o facă niciodată, pentru că singuri vom şti să-i respectăm spaţiul, intimitatea”.
Fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache este pasionat de actorie
Cât despre relația celor două vedete, Iuliana Marciuc și Adrian Enache formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Ei sunt împreună de 25 de ani, însă nu s-au gândit niciodată să se căsătorească. De altfel, prezentatoarea TV a spus și care este motivul pentru care au luat această decizie.
“Nu ne-am gândit să ne căsătorim, însă eu cred că dacă nu a fost atunci, la început, nu ştiu dacă schimbând regulile jocului, cumva nu greşim. Şi atunci, dacă greşim, dacă ne e bine aşa, de ce să ne căsătorim? Căsătoria cred că e principalul motiv de divorţ. Nu vreau să am acest motiv”, a afirmat Iuliana Marciuc pentru Click!, în urmă cu ceva timp.
Relația Iulianei Marciuc cu Adrian Enache a început în anul 1995, în vremea când artistul încă era căsătorit. Dar iubirea lor a fost una greu încercată, iar rodul dragostei lor a constituit cea mai frumoasă răsplată a răbdării.
De altfel, fiul lor, pe nume David Mihnea, are 15 ani și nu pare că ar vrea să-i calce pe urme tatălui său și să performeze în lumea muzicii, ci, mai degrabă îi place să activeze în lumea teatrului și a filmului. Astfel că adolescentul este pasionat de regie, film și actorie.