Imagini înfiorătoare. Un sportiv din NFL de doar 24 de ani a făcut infarct în timpul meciului, colegii au plâns pe teren – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
04 01. 2023

Fotbalul american a fost la un pas de o tragedie îngrozitoare. Damar Hamlin, un jucător în vârstă de doar 24 de ani, a suferit un infarct în timpul meciului Cincinnati Bengals – Buffalo Bills. Medicii l-au resuscitat pe teren, iar imaginile au adus aminte de accidentul pe care l-a suferit Christian Eriksen în timpul Campionatului European de Fotbal din 2020.

Moment șocant în NFL. Un jucător de 24 de ani a suferit un infarct în timpul meciului

Era minutul 10 al meciului dintre Cincinnati Bengals și Buffalo Bills, iar gazdele conduceau cu 7-3. Damar Hamlin a fost placat de un adversar și a ajuns la pământ. Nimic special! Astfel de intrări în acest sport sunt foarte des întâlnite. Iar cu Hamlin lucrurile au fost în regulă la început. S-a ridicat rapid, ca și cum nu ar fi pățit nimic, dar după câteva clipe s-a prăbușit. Arbitrii au văzut momentul și au cerut intervenția echipei medicale.

Sportivul și-a pierdut cunoștința, iar medicii au început să-i facă masaj cardiac. 30 de minute s-au luptat să-i salveze viața, înainte să-l urce în ambulanță și să-l ducă la spital.

Jucătorii, sfâșiați de durere după incidentul cu Hamlin

Ce a urmat le-a adus aminte fanilor de momentele dramatice de la Campionatul European de Fotbal, când Christian Eriksen a suferit un infarct pe teren, scrie The Sun. Imaginile i-au arătat pe colegii de echipă și pe fani cu lacrimi în ochi.

„Damar Hamlin a petrecut noaptea trecută în unitatea de terapie intensivă. Și rămâne acolo și astăzi, în stare critică. Se află la Centrul Medical al Universității din Cincinnati. Suntem recunoscători pentru uriașul sprijin pe care l-am primit până acum”, au transmis oficialii clubului care au precizat că sportivul a fost resuscitat cu succes, pe teren.

Jordon Rooney, prietenul și consilierul de marketing al lui Hamlin, a oferit o reacție pe Twitter. A dat de înțeles că lucrurile se îndreaptă pe un drum bun

„Vești despre Damar! Semnele vitale au revenit la normal. Medicii l-au sedat în timp ce i-au pus un tub de respirație în gât. În prezent se efectuează mai multe teste. Vă vom oferi mai multe informații de îndată ce le vom avea”, a scris Rooney.

Cei din familia lui Hamlin nu au vorbit despre starea lui de sănătate, dar le-au mulțumit celor care s-au rugat pentru el.