Imagini incredibile. Cum s-a format drumul de marmură din satul Alun, unic în România

de: Ionuț Vieru
13 07. 2021

Drumul e marmură din satul Aluna este unic în țara noastră, însă după aproximativ 60 de ani de la construirea lui, începe să se deterioreze.

Drum de marmură unic în România

Comuna Bunila este formată din cinci sate: Aluna, Poienița Voinii, Bunila, Vadu Dobrii și Cernișoara Florese. În aceste sate trăiesc mai puțin de 300 de oameni. Comuna din Ținutul Pădurenilor se află la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Hunedoara. Este considerată una dintre cele mai depopulate așezări din România.

Vadu Dobrii și Aluna, două dintre cele două sate ale comunei, sunt aproape pustii. Doar un drum din comună a fost asfaltat în ultimii ani. Este vorba despre un sector de circa 2,5 kilometri care coboară din pădure, din vecinătatea satelor Poienița Voinii și Bunila în Cernișoara Florese.

Bunila este o comună cu drumuri de pământ, greu accesibile pentru majoritatea mașinilor, și cu sate izolate în vârful munților Poiana Ruscă. Cu toate acestea, aici se regăsește un drum unic în România, drumul de marmură al satului Alun.

Construcția drumului a început în anii ’60. Pe atunci, satul Alun avea 100 de gospodării locuite, un internat și o școală. În timp, oamenii din Alun și satele din apropiere au început să migreze în Hunedoara. Combinatul siderurgic se afla în plină expansiune și atrăgea forța de muncă din jur.

Drumul camioanelor

Drumul de marmură și de piatră a fost un drum al camioanelor. Cu ajutorul lui, marmura extrasă din cariera aflată la marginea așezării putea fi transportată cu ușurință spre Crăciuneasa. Aici se afla o stația terminus a căii ferate miniere Hunedoara – Govăjdia.

Drumul care coboară din Alun pe Valea Peștișului, până la Crăciuneasa este lung de circa 10 kilometri. Cu toate acestea, doar jumătate din tronson a fost pavat cu marmură și piatră. Celălalt tronson este impracticabil pentru mașini. Localnicii spun că autoritățile au renunțat la folosirea marmurei pentru drum deoarece roțile camioanelor se uzau prea repede.

După șase decenii de la construirea „drumului de marmură”, fostul drum al camioanelor atrage atenția turiștilor și în ziua de astăzi, însă starea sa este una dezastruoasă.

„Am urcat în Alun, pentru a vizita satul cu zeci de case frumoase, dar pustii, şi cu cele două biserici: cea veche de lemn şi cea ridicată din marmură. Ambele biserici erau închise, dar locul ne-a plăcut foarte mult. Pe drum am mers cu circa 20 de kilometri pe oră, nu mai mult, pentru că este foarte degradat, dar şi pentru a admira priveliştea”, spune Rareş, un tânăr din Albă Iulia venit împreună cu prietenii, din Alba Iulia, într-o excursie de weekend în Ţinutul Pădurenilor.