Imagini în premieră cu fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor. Irina s-a transformat într-o domnișoară superbă
După o pauză de zece luni, Irina Columbeanu, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor, a reapărut pe conturile sociale. Irina s-a mutat în America, alături de mama sa. Tânăra, care aproape a ajuns-o în înălțime pe mama ei, fost fotomodel, face reclamă la măști de protecție, cel mai probabil, o nouă afacere de familie.
Imagini în premieră cu fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor. Irina s-a transformat într-o domnișoară superbă
Deși este departe de unul dintre părinți, Irina Columbeanu pare extrem de fericită în America, acolo unde relația pe care mama ei o are cu Mr. Pink, pe numele real, Poe Qui Ying Wangsuo, i-a adus un frate vitreg cu care se înțelege de minune. De altfel, Irinel și Monica s-au înțeles cu privire la viitorul Irinei, iar din câte se pare au luat o decizie bună.
Irinuca pare fericită în Statele Unite ale Mericii, iar asta se vede din vlogurile sau postările pe care le mai face pe rețelele sociale. Ieri, Irinuca și-a salutat fanii de pe Instagram purtând o mască de protecție neagră căreia îi făcea reclamă.
“Totul se rezumă la siguranță. Eu mi-am luat maștile de la @atxgppe și in curând vor fi disponibile și în România!”, a scris Irinuca.
La o căutare simplă pe Google, se poate găsi faptul că firma menționată de Irinuca face parte din grupul Addentax, o companie din China, care a luat ființă în anul 2014, care produce, printre altele, îmbrăcăminte și echipamente funcționale și de protecție. De asemenea, nu este exclusă nici o legătură a lui Mr. Pink cu această companie, astfel că ceea ce promovează Irinuca pare a fi o nouă afacere de familie.