În urmă cu câteva zile, o imagine postată pe Facebook a făcut înconjurul lumii, funcționând ca reclama perfectă pentru a descuraja fumatul, cel puțin pe plajă.
Indiferent câte piedici s-au pus fumătorilor, restricții vizavi de spații și prețuri exorbitante la pachetele de țigări, numărul acestora nu este nici pe departe în scădere. În cel mai rău caz, se orientează către țigări electrice sau dispozitive IQOS, care, la rândul lor, vin și ele cu probleme majore de sănătate.
Trecând însă peste faptul că, din poziția de fumător, îți faci rău ție, sunt șanse foarte mari să le faci rău și celor din jur. Pe de o parte, din prisma fumatului pasiv la care îți obligi prieteni sau nencunoscuți din împrejurimi. Pe de altă parte, din cauza faptului că s-ar putea să-ți arunci chiștocurile în locuri nepotrivite. Mulți dintre cei care merg la plajă și fumează, obișnuiesc să le îngroape în nisip sau să le lase pur și simplu pe lângă șezlong sau prosop.
Pe o plajă din Floria, o pasăre din familia pescărușilor, din special Rynchops niger a fost imortalizată în timp ce dădea un chiștoc de țigară puiului său. Scena era deja suficient de dramatică, dar în momentul în care vezi că puiuțul pleacă mai departe cu acel chiștoc, ți se rupe sufletul.
Fotografiile au fost făcute de Karen Mason din Statele Unite și le-a postat pe pagina personală de Facebook, însoțite de rugămintea simplă. ”Dacă fumezi, de rog frumos să nu-ți lași chiștocurile în urmă.” Este puțin probabil ca aceste imagini să rezoneze cu toți fumătorii, dar Karen a adăugat. ”A sosit momentul să curățăm plajeze și să ne oprim din a le trata ca o scrumieră gigantică. #nobuttsforbabie” Hashatag-ul de la final se traduce ”fără chiștocuri pentru copii”. Multe dintre comentariile la postările fotografului au inclus mesaje de empatie și le-au clasificat ca fiind devastatoare.