Ilie Năstase, derapaj vulgar în direct la TV. L-a jignit grav pe un jurnalist: ‘E murdar la gură’
Subiectul momentului în presa sportivă, scrisă și TV, este performanța tinerei de 18 ani, Emma Răducanu. În cadrul emisiunii „Realitatea Sportivă”, fostul mare tenisman Ilie Năstase trebuia să vorbească despre acest lucru, într-o intervenție telefonică. Numai că lucrurile au luat alt traseu, după ce Ilie Năstase a văzut cine se mai află în platoul emisiunii.
Subiectul zilei în presa sportivă este Emma Răducanu
După câștigarea finalei de la US Open, Emma Răducanu a devenit cel mai fierbinte subiect din toată presa sportivă, scrisă și TV din lume. Cum era de așteptat, presa românească a acordat spații largi în care s-a analizat din toate punctele de vedere performanța tinerei cu origini românești.
Performanța din finala US Open a propulsat-o pe britanică pe primele pagini ale publicațiilor de specialitate din România. Comentarii și analize au fost făcute în aceste zile, de la Cristian Tudor Popescu și până la Grigore Cartianu.
Ilie Năstase exploziv la adresa lui Grigore Cartianu
În cadrul emisiunii „Realitatea Sportivă”, de la Realitatea TV, a fost invitat în studio Grigore Cartianu, care a comentat și analizat peformanțele Emmei Răducanu pe tot parcursul turneului american, culminând cu victoria acesteia din finala jucată împotriva canadiencei Leylah Fernandez, în vârstă de 19 ani.
Printre cei invitați să analizeze jocul și performanța atinsă de Emma a fost și fostul mare tenisman român Ilie Năstase. Numai că lucrurile au luat alt traseu, după ce Ilie Năstase a văzut cine se mai aflîă în platoul emisiunii. Aflând că în studio se află jurnalistul Grigoce Cartianu, Ilie Năstase a avut o reacție dură la adresa acestuia declarând:
„Nu intru! Văd că aveți un personaj acolo, nu discut. Doi neuroni are el, nu eu! Întrebați-l pe el, se pricepe și la tenis, și la fotbal, și la politică. Eu nu știu ce a făcut omul ăsta în viața lui, eu știu ce am făcut.
Este un escroc care nu se spală. E murdar la gură, de ce îl aduceți? Eu să mă împac cu ăsta? Doamne ferește!”, a spus Ilie Năstase, la Realitatea Sportivă.
Războiul dintre Ilie Năstase și jurnalistul Grigore Cartianul a început din momentul în care Cartianu publica câteva articole despre modul în care fostul mare tenisman ar fi preluat baza sportivă Voința. Lucrurile au degenerat în adevărate jigniri publice, Năstase folosind apelativul „idiot”.într-un interviu acordat în februarie anul acesta.
Nu știm dacă acest război va avea o finalitate, sau dacă cei doi vor ajunge la o împăcare, cert este că Ilie Năstase nu se dezminte nici de data asta, jignindu-l pe jurnalist.