Iazul toxic de la Certej, Hunedoara. Cea mai mare catastrofă minieră din România! S-a soldat cu 100 de morți și peste 80 de răniți
Zilele trecute s-au împlinit 48 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră din România. Aproape 100 de persoane și-au pierdut viața și alte 80 au fost rănite, după ce un iaz de decantare supraîncărcat cu steril s-a revărsat peste cartierul de la poalele acestuia. În doar un sfert e oră, cele peste 300.000 de metri cubi de steril au măturat totul în calea lor.
Cea mai mare catastrofă minieră din România
Pe 30 octombrie 1971, iazul de decantare încărcat cu steril s-a revărsat peste cartierul muncitoresc construit la poalele lui, în localitatea Certej, din județul Hunedoara. Zgura toxică a acoperit șase blocuri, 50 de gospodării și un cămin de nefamiliști. Din cele 89 de persoane care și-au pierdut viața, aproape jumătate erau elevi și preșcolari, iar un sfert erau femei casnice.
„În jurul orei 5.00 s-a rupt barajul de la sterilul de minereu al Exploatării miniere şi, împreună cu apa, a pornit în avalanşe inundând o parte din comună, pe o porţiune de 4 – 5 kilometri. Ruperea iazului a fost sesizată de cetăţeni ca o pocnitură, după care la scurt timp s-a făcut întuneric din cauză că au fost rupte firele electrice”, a consemnat procurorul şef adjunct Alexandru Oprean, de la Procuratura Judeţeană Hunedoara.
Pentru salvarea victimelor au fost mobilizați militari din Deva, Orăștie și Brad. 21 de victime au fost scoase din nămol în prima zi de intervenție, iar multe dintre ele au fost identificate cu greu din cauza deformaţiilor provocate prin lovirea ori târârea victimelor de avalanşa sterilului.
„La un moment dat am auzit un vuiet puternic şi copaci rupându-se. M-am uitat în direcţia de unde se auzea, însă din cauza întunericului nu am auzit nimic. După zgomotul produs s-a întrerupt lumina şi a început să vină nămol dinspre decantor. Mi-am dat seama că nămolul provine de la decantor, deoarece cu cinci – şase ani în urmă, când decantorul s-a rupt, se întâmplase la fel. Am fugit acasă şi am constatat că blocul care se afla la 150 de metri de locul decantorului era distrus şi din familia mea a decedat soţia, fiul meu şi cumnatul meu”, a declarat un martor.
O serie de fotografii au fost păstrate în dosarul de anchetă și au fost făcute publice după mulți ani, iar bătrânii din comună își amintesc și acum cu groază de tragedia care i-a lovit în urmă cu 48 de ani.