Ianis Hagi, urmărit de scoțieni în meciul României U21. Ce au observat jurnaliștii britanici: au făcut anunțul

de: Gabriel Esanu
18 11. 2020

Ianis Hagi a fost integralist în România U21 – Danemarca U21 1-1, partidă care a asigurat prezenţa „tricolorilor mici” la Euro 2021. Iar jurnaliştii din Scoţia au fost cu ochii pe tot ceea ce a făcut starul lui Glasgow Rangers la Ploieşti. Au fost uimiţi de modul în care au pregătit Mutu şi Ianis loviturile libere, dar şi de execuţiile tânărului atacant. În schimb, prestaţia lui Hagi jr. din partida cu nordicii nu le-a oferit prea multe motive de laudă. Deşi s-a zbătut mult şi a avut atitudinea potrivită, fotbalistul de 22 de ani nu a avut realizări notabile.

Scoţienii, încântaţi de declaraţiile lui Ianis Hagi. Românul a pierdut locul de titular în echipa lui Steven Gerrard

Jurnaliştii de la Daily Record, unul dintre cele mai importante publicaţii din Scoţia, au fost încântaţi de declaraţiile lui Ianis. Românul a spus că a semnat cu un club care joacă la cel mai înalt nivel şi că acest lucru înseamnă şi o presiune uriaşă. Scoţienii mai notează că Ianis Hagi are aproape un an de când a semnat pentru Rangers şi că s-a descurcat bine în 2020. În special în Europa League.

Ianis Hagi a dat un singur gol pentru Rangers în acest sezon. Iar Gerrard a început să îl lase pe bancă

„Sunt incredibil de mândru să fiu căpitanul ţării mele. Suntem cu toţii fericiţi astăzi, pentru că am făcut istorie. Este pentru prima dată când ne calificăm pentru două Campionate Europene la rând la U21. Anul 2020 a fost unul bun pentru mine, iar acest rezultat mă ajută să îl termin foarte bine. La începutul acestui an am semnat cu o echipă de cel mai înalt nivel. Rangers are ambiţii foarte mari, iar presiunea este foarte mare atunci când joci pentru ei. Sunt fericit de rezultatele pe care le-am obţinut cu echipa de club, atât în campionat, cât şi în Europa League”, au fost declaraţiile pe care le-au remarcat jurnaliştii scoţieni.

Ianis Hagi a ajuns la 29 de partide jucate în acest an pentru Glasgow Rangers şi a marcat patru goluri. Are, de asemenea, şi zece pase decisive. Opt dintre ele au fost reuşite în actuala stagiune. În ultimele meciuri a pierdut primul 11 al lui Steven Gerrard, dar rămâne cel mai bun pasator din prima ligă, cu şase assisturi doar în campionat.