Ianis Hagi începe să își piardă răbdarea, după ce antrenorul „i-a testat” nervii la ultimul meci. „Nu văd să aibă un viitor la Glasgow Rangers”

de: Sorin Barbu
10 08. 2023

Ianis Hagi nu a fost vândut în această vară pentru că nicio echipă nu a vrut să plătească trei milioane de euro pentru el, dar situația lui la Glasgow Rangers este tot mai dificilă. La ultimul meci, antrenorul l-a trimis pe teren „la trecerea timpului”, iar internaționalul român ar putea fi pus curând în situația în care va cere să plece. Fostul mijlocaș Derek Ferguson a făcut o analiză și nu crede că fiul lui Gheorghe Hagi va mai avea prea multe șanse la formația din Scoția.

Ianis Hagi a jucat doar pe final în meciul Glasgow Rangers – Servette

Glasgow Rangers a câștigat cu 2-1 meciul cu Servette din prima manșă a semifinalelor Europa Champions League, într-un meci în care Ianis Hagi a fost rezervă. Internaționalul român a intrat pe teren doar în minutul 87, asta deși gruparea scoțiană avea un avantaj de un gol și ar fi trebuit să forțeze.

Doar că antrenorul Michael Beale nu a avut prea mare încredere în calitățile ofensive internaționalului român și a decis să-l trimită pe teren doar când minutul 90 se apropia cu mare viteză. Doar că arbitrul a mai prelungit cu zece minute duelul, așa că Ianis Hagi a jucat în total 12 minute.

„Nu sunt atât de sigur că are un viitor pe termen lung”

Intrarea lui pe final a ridicat numeroase semne de întrebare. Ianis Hagi a declarat că nu vrea să plece la Glasgow Rangers și că rămâne ca să lupte pentru un loc de titular. Asta în timp ce conducătorii încercau să-i găsească o echipă care să accepte să plătească trei milioane de euro pentru acest transfer. A rămas la formația din Scoția doar pentru că nu a fost nimeni interesat.

„Nu sunt atât de sigur că are un viitor pe termen lung. Nu cred că va fi titular sub Michael Beale. A pierdut foarte mult fotbal din cauza rupturii de ligamente încrucișate, așa că va dori să joace cât mai mult de acum încolo. Dar nu-l văd, ca să fiu sincer.

Va accepta să intre de pe bancă pe Ibrox Park? Eu nu sunt atât de sigur. Jocul din seara asta cerea uneori puțină de creativitate, mai ales în repriza a doua. Iar el a primit ce, două-trei minute pe final? N-ai timpul necesar să arăți cu adevărat ce poți”, a spus Derek Ferguson, fost jucător la Glasgow Rangers, dar și în naționala Scoției, pentru glasgowtimes.co.uk.

Fiul lui Gheorghe Hagi a fost căutat în această vară de Espanyol, Lecce și Galatasaray.