Ianis Hagi, impresionat de succesul obținut de tatăl său. „O seară extraordinară pentru familia noastră”. Ce a spus când a fost întrebat dacă o să mai joace la Farul
A fost o zi fabuloasă în familia Hagi. Ianis a încris după 16 luni, iar „seniorul” familiei a câștigat titlul cu Farul, după „finala” palpitantă cu FCSB. Jucătorul lui Glasgow Rangers a acceptat să vorbească în direct la televiziune, la miezul nopții, despre acest moment și a spus că este foarte mândru de tot ceea ce a realizat tatăl său.
Ianis Hagi, emoționant după succesul obținut de tatăl său. Farul a câștigat titlul în România
Ianis Hagi a ratat meciul Farul – FCSB 3-2! Ar fi vrut să fie pe stadion, dar Glasgow Rangers a avut meci în campionat în care a și înscris după 16 luni și nu a avut timp nici să-l vadă la televizor. A ținut legătura, prin mesaje, cu mama și cu sora lui și a aflat deznodământul partidei.
A fost foarte emoționat când a văzut că Farul a câștigat, iar fanii au intrat pe teren. Una dintre imaginile bucuriei le-a postat său de Instastory. „Ce poză! Felicitări, Farul”, a scris Ianis Hagi. Fotbalistul a distribuit apoi și o postare surorii sale, Kira Hagi, alături de mesajul „Campionii creează campioni”, titlul cărții scrise de tatăl său.
„E o seară extraordinară pentru familia noastră, pentru Constanța, pentru tot acest proiect început de tata acum 14 ani. Și uitați-vă că, în toți acești ani, a reușit să câștige trofee cu o echipă având o medie de vârstă de 23 de ani, cred”, a declarat Ianis Hagi.
Fiul lui Gheorghe Hagi i-a lăudat și pe foștii lui colegi de echipă și a spus că îi apreciază foarte tare pentru efortul pe care l-au depus.
„Îi cunosc pe aproape toți jucătorii de acolo, vorbesc des cu tata, plus că m-am antrenat puțin cu ei în martie. Un trofeu e un trofeu, nu multă lume poate prezenta un asemenea CV (n.r. – precum cel al tatălui său). Cred că înseamnă mult mai mult pentru el decât primul titlu.
Presiunea a fost mult mai mare. În primul an, erau doar câțiva fani, cunoșințe, familii. Dar, acum, un oraș întreg așteaptă meciurile, vor ca echipa lor să câștige și e o presiune diferită. Tata are foarte multă încredere în acești jucători”, a spus Ianis, la Digi Sport.
În finalul intervenției, internaționalul român a fost întrebat dacă ar vrea să mai joace la echipa pe care tatăl său o antrenează și o patronează. „Nu știu dacă voi juca vreun sezon la Farul, vom vedea. Chiar nu știu”, a mai afirmat jucătorul român.