Ianis Hagi, gest senzațional după ultimul meci. Galeria l-a aplaudat minute în șir pentru asta

de: Ștefan R. Apostol
07 09. 2021

Echipa Națională a României, în frunte cu Ianis Hagi, are un parcurs bun în preliminariile CM 2022 din Qatar. La ultima partidă, cea cu Liechtenstein, elevii lui Mirel Rădiu au plecat cu o nouă victorie. Meciul s-a jucat pe Arena Națională, încheindu-se cu scorul de 2-0 pentru Ianis Hagi și colegii săi.

România a obținut victoria în grupa J

Au început preliminariile Campionatului Mondial 2022 din Qatar, iar România a reușit să-și asigure puncte importante. Până acum Naționala lui Rădoi are trei victorii și două înfrângeri.

Prima înfrângere, de altfel o surpriză, a venit în fața Armeniei, meci încheiat cu scorul de 3-2 pentru armeni. Cea de a doua înfrângere, în aceeași grupă J, a fost în fața Germaniei, scorul final fiind de 1-0 pentru nemți.

Mâine România va face deplasarea în Macedonia de Nord, pentru retur, după ce în meciul de acasă am câștigat cu 3-2. În Grupa J preliminară pentru CM 2022, România ocupă în acest moment locul trei, cu cinci meciuri jucate, și 9 puncte.

Pe primul loc se află Germania cu 12 puncte, urmată de supriza acestor preliminarii, Armenia cu 10 puncte. Meciul de mâine seară din Macedonia, va fi arbitrat de o echipă spaniolă, avându-l la centru pe Antonio Mateu Lahoz.

Ianis Hagi vedeta zilei. A înmuitat inimile fanilor cu gestul său

Ianis Hagi a venit la Națională cu apetit pentru joc. De altfel s-a și făcut remarcat în câteva din fazele importante ale meciurilor jucate până acum în preliminarii. Momentul cel mai emoționant a fost la finalul meciului cu Liechtenstein, de pe Arena Națională.

Deși numărul fanilor nu a fost unul mare, cu toate astea România a avut parte de susținere. Printre cei prezenți pe stadion a fost și un copilaș, fan declarat la FCSB, dar care și-a dorit foarte tare un tricou de la tânăra vedetă a scoțienilor, Ianis Hagi.

Puștiul a fost surprins de fotoreporterii de pe Arena Națonală purtând un carton pe care era scris „Ianis îmi dai tricoul, te rog?”. (vezi galeria)

Puștiul nu a trecut neobservat de Ianis Hagi, acesta făcând gestul emoționant de a-i oferi tricoul său de la Națională. Puștiul, nu numai că este fan FCSB, dar și practică fotbalul la echipa patronată de Gigi Becali, și-și dorește să-i calce pe urme noii vedete Ianis Hagi.

Rămâne să vedem care va fi evoluția lui Ianis Hagi și a tricolorilor în deplasarea de mâine din Macedonia de Nord, în speranța că-și vor mai asigura cele trei puncte necesare pentru a se califica la turneul final din Qatar din 2022. Ora de start a meciului va fi 21:45, ora locală.