Ianis Hagi ar putea avea un rival special în Scoția. Ce jucător cu origini române e la un pas de Celtic
Ianis Hagi ar putea avea un rival special în Scoția. Într-un campionat dominat de rivalitatea Rangers-Celtic, Ianis Hagi ar putea avea un adversar special în lotul celor de la Celtic. Fosta campioană e pe punctul să realizeze transferul unui mijlocaș ofensiv de 23 de ani, de la Shamrock Rovers, campioana Irlandei. Nimic deosebit până aici. Atâta doar că fotbalistul respectiv încă i-ar putea fi coleg lui Ianis Hagi în naționala României.
Ianis Hagi ar putea avea un rival special în Scoția
Ianis Hagi ar putea avea un rival special în Scoția. Internaționalul român se află în miezul rivalității istorice între echipa sa și cei de la Celtic. Dacă ultimii au dominat campionatul timp de un deceniu, sezonul trecut Rangers, sub comanda lui Steven Gerrard, a reușit, detașat, să ia titlul. Performanță la care Ianis Hagi a contribuit din plin.
În acest sezon, lupta este, deocamdată mai strânsă. Echipa lui Ianis Hagi este lider, însă doar cu 4 puncte înaintea lui Celtic, după 13 etape. Iar trupa de pe Celtic Park, antrenată de Angelos Postecoglou vrea să lupte până la capăt pentru campionat. Mai ales că, acum, Steven Gerrard a ales să plece în Premier League, la Aston Villa, creând un gol ce va fi acoperit cu dificultate.
Dar Ianis Hagi s-ar putea lupta și cu un adversar special pentru titlul din Scoția. Celtic are de gând să-l înregimenteze pe mijlocașul ofensiv de 23 de ani, Danni Mandroiu, scrie publicația The Scottish Sun. Adică, Daniel Mândroiu, un fotbalist cu tată român, golgheterul campioanei irlandei, Shamrock Rovers.
Ce jucător cu origini române e la un pas de Celtic
Ianis Hagi l-ar putea avea rival, dar și coleg în națională pe Daniel Mândroiu. Acesta este născut la Dublin, în Irlanda și are tată român, motiv pentru care dublă cetățenie, atât irlandeză, cât și română. El a fost internațional de tineret al Irlandei și a fost convocat pentru două meciuri amicale, în vară, la naționala mare, de antrenorul Liam Scales.
Danny Mîndroiu a părăsit, la 15 ani, St. Kevin’s Boys, clubul de juniori din Dublin unde crescuse. A ales să se alăture celor de Brighton, dar la echipa de tineret a clubului din Premier League pe la care a trecut și Florin Andone. În iarna lui 2019 a trecut în campionatul Irlandei, la Bohemians. Aici a impresionat prin joc și golurile marcate, fapt pentru care a intrat în vizorul celei mai titrate formații irlandeze, Shamrock Rovers care l-a transferat la începutul acestui an.
Mândroiu tocmai a câștigat titlul în irlanda, campionatul desfășurându-se în sistem „primăvară-toamnă”. Jucătorul cu tată român a ocupat locul 2 în clasamentul golgheterilor, cu 15 reușite. Mijlocașul de 23 de ani a fost declarat și cel mai bun jucător al lunii octombrie din Prima Ligă irlandeză. Ianis Hagi încă l-ar putea avea coleg în naționala României pe Daniel Mândroiu.
El nu a fost folosit nici măcar un minut de selecționerul Liam Scales, deși a fost convocat pentru două partide amicale. Dar nu a fost chemat deloc în lotul pentru ultimele meciuri din preliminariile Cupei Mondiale. Irlanda a ocupat locul 3 într-o grupă dominată de Serbia și Portugalia. Acum, Celtic este interesată de serviciile lui Mândroiu, pe care ar vrea să-l transfere în iarnă în vederea luptei la titlul cu echipa lui Ianis Hagi, Rangers.