Ianis Hagi, apărat de o emblemă a fotbalului: „Dumnezeule! De ce-l criticați?! E o nebunie!”

de: Alex Cazacu
20 11. 2020

Fostul fotbalist, Gică Popescu în vârstă de 53 de ani, consideră injuste criticile primite de fiul lui Gică Hagi, Ianis Hagi, mijlocașul ofensiv a lui Rangers, după prestațiile acestuia sub tricolor.

Legenda fotbalului românesc i-a luat apărarea lui Ianis Hagi

Marți, România a făcut egal cu Danemarca la Ploiești, 1-1, iar Ianis a fost integralist. Spre finalul jocului, Costache a egalat după ce nordicii au deschis scorul dintr-un penalty inventat de arbitru, astfel ”tricolorii mici” ajung la al doilea European consecutiv.

Un punct a fost suficient pentru România pentru a prinde un bilet de pe locul 2, grație eșecului suferit de Belgia în Bosnia, 2-3.

Gică Popescu îi ia apărarea lui Ianis Hagi

Președintele Viitorului susține că i se pare deplasat că sunt puse multe presiuni pe Ianis Hagi, precizând faptul că nu doar fiul lui Gică Hagi joacă la echipa, națională.

”Nu știu dacă e un sistem care nu îl avantajează, dar ce mi se pare interesant e că atâtea tunuri sunt puse pe Ianis, ceea ce mie mi se pare deplasat. Atâta lume este pusă pe Ianis… Dumnezeule! De parcă doar Ianis e la echipa națională. Rădoi nu are nicio problemă cu Ianis, iar Ianis nu are cum să aibă o problemă cu Mirel Rădoi. Atât s-a interpretat și disecat acea declarație a lui cu mingea…

Orice, dar orice se întâmplă, nu este niciun jucător atât de analizat și criticat. De parcă el e singurul responsabil de rezultatele echipei naționale. Cum se întâmplă ceva, analiză pe Ianis. Aoleu, a făcut Ianis, n-a făcut Ianis, că a pasat, că n-a pasat. Este singurul jucător care este analizat la sânge după fiecare meci. După jumătate de repriză, după fiecare minut pe care îl joacă… De ce? De ce numai el? ” a spus Gică Popescu.

Atitudine incorectă față de Ianis Hagi

Gică Popescu este de părere că aceasta este o atitudine incorectă față de Ianis Hagi.

”Mi se pare o atitudine incorectă față de el. De ce? Pentru că îl cheamă Hagi? Pentru că Gică Hagi spune lucrurilor pe nume? Că el spune aceleași lucruri de un an, doi. Când vorbește Gică Hagi, restul ar trebui să ia notițe!

De ce totul este un atac către un om care are un proiect fotbalistic și care a demonstrat cum trebuie făcute lucrurile? Numai la noi e nebunia asta, că în spatele declarațiilor se ascunde ceva. Nu vedeți cât de sincer e și cât iubește fotbalul? Și-a investit toți banii în fotbal”, a declarat Gică Popescu, potrivit Fanatik.