Ianis Hagi a dat lovitura! Ce a putut să scrie presa din Scoția despre el e visul oricărui jucător de fotbal din România
Ianis Hagi a avut un start modest de sezon, dar până la pauza provocată de meciurile naționalei și-a revenit clar. Și a devenit unul dintre cei mai buni jucători ai lui Glasgow Rangers. Metamorfoza a fost observată și de jurnaliștii scoțieni, care l-au lăudat pe internaționalul român. Cei de la Rangers News spun că investiția făcută de vicecampioana Scoției, trei milioane de lire sterline, se dovedește deja a fi una foarte inspirată.
Ianis Hagi, decisiv pentru Glasgow Rangers și în Europa League. A salvat bugetul clubului cu prestația contra lui Galatasaray
„Jucătorul de 21 de ani nu este încă un produs finit și nu și-a atins încă nivelul cel mai înalt pentru care are potențial. Iar evoluțiile lui Jordan Jones și Brandon Baker fac ca Ianis să nu aibă un loc de titular garantat. Totuși, el aduce subtilitatea și creativitatea care lipseau în trecut de la Rangers. Iar cifrele sale arată că are un impact uriaș în ultima treime.
Hagi a marcat primul gol al sezonului pentru el împotriva celor de la Hamilton, la finalul lunii august. Iar de atunci a devenit pasator pentru colegii săi. În mod remarcabil, internaționalul român a dat cinci pase de gol în ultimele patru meciuri. Două cu Dundee Unite și câte una cu Hibernian, Motherwell și Ross County.
Ca rezultat, a devenit cel mai bun pasator din Premiership, în fața mult mai experimentatului Ryan Christie, starul lui Celtic. Patru pentru acesta. Jucătorul transferat în această vară are viziune excelentă și abilitate tehnică. Iar talentul său se vede și în rezultate. Această investiție dă deja roade”, au scris jurnaliștii de la Rangers News.
În afara celor cinci pase de gol reușite în prima ligă din Scoția, Ianis Hagi a fost decisiv și în Europa League. A pasat la golul din care Rangers a deschis scorul în victoria cu Galatasaray, scor 2-1. Rangers s-a calificat în grupele competiției după acel rezultat și și-a salvat practic bugetul pentru acest sezon.