Într-un moment în care industria HoReCa și hotelieră din România trece prin cea mai grea perioadă, cineva investește 7 milioane de euro. Un grup de afaceri, cu mai multe locații, Grupul Bacolux, anunță investiția într-un viitor hotel pe litoralul românesc. Viitoarea locație se va regăsi în stațiunea Eforie Nord, fiind considerat un hotel de lux. Deschiderea oficială va fi la începutul lunii iunie 2022.
Pandemia a avut un impact foarte rapid și drastic asupra sectorului hotelier din România. Conform unui studiu anterior realizat în aprilie – mai 2020, 64% dintre hoteluri au fost deja afectate în ultima săptămână din februarie.
Împreună cu impactul pandemiei asupra rezultatelor financiare ale hotelurilor, mai mulți angajați erau concediați. Hotelierii au fost nevoiți să îl concedieze pentru a reduce costurile și a menține afacerea în viață.
Sprijinul guvernului era imperativ pentru redresarea sectorului hotelier românesc. Majoritatea respondenților considerau că o redresare mai rapidă putea fi susținută de ușurarea restricțiilor privind călătoriile și evenimentele interne.
Industria hotelieră românească avea nevoie în acești doi ani de sprijinul financiar și salarial din partea guvernului și de introducerea unor stimulente de călătorie pentru a stimula cererea internă. Din toate aceste puncte, extrem de puține au fost rezolvate, iar industria hotelieră românească era și este încă în colaps.
Redresarea acestui segment, precum și segmentul general HoReCa, va dura ceva mai mult, în condițiile în care multe afaceri au fost închise. Efectul acestei situații este lipsa banilor la bugetul de stat, creșterea șomajului în acest segment.
Un alt efect, deja resimțit, creșterea prețurilor la toate serviciile din industrie.
Dar, cu toate aceste handicapuri, grupul Bacolux anunță dechiderea unui nou hotel de lux pe litoral. Construcția, situată în stațiunea Eforie Nord, a avut o investiție reală de nu mai puțin de 7 milioane de euro, intrând în categoria hotelelor de lux.
Noul hotel se va numi Bacolux Koralio Eforie Nord, fiind clasificat cu 4 stele. Coform proprietarilor, hotelul va fi all season. Turiștii vor avea la dispoziție 212 camere și apartamente, vor beneficia de un restaurant cu o capacitate totală de 400 de locuri, plus trei săli de conferință, spun cei de la Bacolux.
Partea de agrement este acoperită de cele trei piscine pentru adulți și copii, dotate cu topogane de apă. Investiția de 7 milioane de euro a constat în renovarea și reorganizarea fostului hotel de 2 stele Hotelul Hefaistos. În noua formulă, hotelul Bacolux Koralio Eforie Nord va oferi și servicii de tip all inclusive.
„Bacolux Koralio păstrează, asemenea locaților Bacolux din Herculane, conceptul care recreează mediul exterior în interior. Echipa de arhitecți români, care a creat conceptul, și-a dorit ca acesta să fie elementul definitoriu pentru designul tuturor locațiilor Bacolux.
Ne-am dorit extinderea la maxim a spațiilor vitrate pentru a permite accesul luminii naturale, optând pentru un design atemporal”, punctează Laura Pătru, PR & Communication Manager Bacolux Hotels, pentru Horeca.ro.
Bacolux Hotels Romania este un grup hotelier cu capital 100% românesc. Au o experiență de peste 27 de ani în industria hotelieră. Grupul oferă servicii diverse pentru leisure si business.
Locațiile grupului se regăsesc în Herculane, pe litoral sau la munte. Se ocupă și cu organizarea de conferințe, evenimente si team building-uri în locațiile din Herculane sau Craiova.