Horoscop. Zodiile care nu își spun iubirea. Te iubesc, dar le vine greu să îți arate

de: Ana Chivu
18 12. 2020

Zodiacul iubirii îți spune ce vrei să știi despre nativul cu care stai în casă și cu care împarți o poveste de dragoste ca-n filme. Câteva din semnele horoscopului sunt foarte circumspecte când vine vorba despre declarația emoțiilor pe care le trăiesc.

Horoscopul iubirii. Care sunt zodiile care se tem să arate iubirea?

Berbec – Par persoane foarte comunicative, expansive și mereu transparente, însă numai ele știu ce se află în realitate în sufletul lor. E foarte greu să fie deschiși chiar și cu oamenii pe care-i iubesc și alături de care se simt în siguranță. Aceștia nu recunosc deloc lejer nici față de propria persoană atunci când vine vorba despre dragoste. Ei preferă să rămână neutrii și să aștepte ca celălalt partener să facă cei mai mulți pași către ei, pentru a putea sta în siguranță în cochilia lor. De asemenea, își fac gânduri care mai de care mai negativiste în vederea sentimentelor adevărate pe care ar putea cineva să le aibă față de ei.

Balanță – Balanțele sunt foarte prietenoase, deschise să vadă, să audă și să cunoască oameni și trăirile lor. Cu toate astea, nu vorbesc deloc cu lejeritate despre ceea ce dețin ei înșiși. Treiesc mereu cu teamă de compromis și de acceptarea din partea altora. Aceștia își filtrează cu mare atenție oamenii care ajung să-i cunoască așa cum sunt și care ar putea să le aducă sentimente aparte.

Vărsător – Ei știu deja că sunt niște persoane reci, mai cu seamă că li se și spune deseori acest lucru. Sunt obișnuiți să trăiască niște lucruri mai superficial și să stea la distanță. Ei țin foarte mult la libertatea lor și se tem să facă declarații care i-ar putea lega de cineva sau care i-ar putea face vulnerabili. Trebuie să ai răbdare cu ei și să te gândeși mereu că merită foarte mult. Cei născuți sub acest semn chiar sunt niște oameni cu vise mari și care își aduc aportul în viața celor pe care ajung să-i iubească, dar până acolo e drum foarte lung. Dacă ajungi în cele din urmă la inima lor ei nu te vor uita toată viața, mai ales că lumea lor e un haos deseori și adoră persoanele care le aduc liniște și siguranță. Deși trăiesc la risc, adoră oamenii care le pot reda sentimentul de garanție, oameni care să rămână lângă ei și care să le înțeleagă modul de trai și felul în care gândesc.

Vezi restul zodiilor AICI!