Planeta Mercur, responsabilă cu raționamentul și modul în care comunicăm, va intra astăzi în zodia Berbec pe care o va traversa până pe data de 11 aprilie. În toată această perioadă, mai ales că va forma și o conjuncție cu Soarele, mintea noastră va fi ageră. Va funcționa cu motoarele turate la maximum și vom avea idei îndrăznețe. De asemenea, ne vom exprima direct, fără ocolișuri, vom spune întocmai ceea ce gândim și vom da dovadă de o mare curiozitate. Riscul pe care-l aduce acest tranzit este să ne grăbim în luarea deciziilor și în negocieri, să ne contrazicem mai mult și să ne certăm cu cei din jur.
Mercur întră în zodia ta și acest aspect te face mai comunicativ, mai ales că mintea ta este foarte efervescentă și iute acum. Ai idei curajoase, spui exact ce-ți trece prin cap și va fi destul de greu să fii urmărit și chiar înțeles de cei din jur. Este un tranzit foarte bun care te ajută să ai încredere în tine și în raționamentul tău, dar mai ales te ajută să-ți analizezi viața personală și să iei decizii importante, legate chiar de viitorul tău.
S-ar putea să te agite pe interior acest tranzit, în sensul că vei avea parte de multe întrebări, frământări, amintiri care revin. Poate descoperi secrete care te iau prin surprindere, poate regreți anumite decizii luate. Poate fi vorba de o confruntare cu trecutul menită să te vindece și să te rupă de ceea ce nu te face fericit. De asemenea, s-ar putea să spui, în sfârșit, ceea ce ai pe suflet fără să-ți mai pese de ceea ce zic alții.
Dat fiind că Mercur este guvernatorul tău, acest tranzit te susține să ai o viață socială mai activă, să comunici mai mult, să ieși mai mult cu prietenii. De asemenea, vei cunoaște persoane noi cu care vei rezona imediat, vei intra în noi anturaje și poți găsi sprijinul de care ai nevoie pentru a-ți conduce la succes un proiect. Te bucuri de popularitate și este o perioadă foarte bună pentru a-ți face planuri de viitor îndrăznețe.
Mercur va tranzita sectorul carierei și al aspirațiilor tale, așa că nu-ți vor lipsi ideile despre cum să te afirmi și să-ți atingi obiectivele. Poți veni cu noi propuneri care să-ți aducă aprecierea superiorilor, iar dialogurile cu persoanele cu autoritate în viața ta sunt constructive. Te faci remarcat ușor prin discurs și poți lua decizii importante privind direcția ta în viață. Nu te vei teme să pornești singur pe un drum.
Vei da dovadă de o curiozitate ieșită din comun pe parcursul acestui tranzit și vei fi avid de cunoaștere. De aceea nu este exclus să te înscrii la un curs, la un seminar, să pleci într-o călătorie. Mintea ta este clară, ideile mărețe și sinceritatea te vor caracteriza. Ți se dezvăluie adevăruri, vezi dintr-o altă perspectivă principii de viață și vei ști de ce anume ai nevoie în evoluția ta. Poți primi sfaturi înțelepte, poți lua decizii importante și poți rezolva situații birocratice.
Cum Mercur este guvernatorul tău, acest tranzit te poate ajuta să mergi până în profunzimea lucrurilor și să vezi mai clar o situație. Chiar dacă nu-ți place ce descoperi… Poți afla o serie de secrete, de informații ascunse, fie legate de viața intimă, fie legate de o situație financiară. Aspectul este mai puternic în cazul nativilor care împart bani și bunuri cu alții, au afaceri și investiții comune. În acest caz, pot fi destul de intuitivi și vor ști să aleagă dacă-și investesc sau nu banii într-un context. De asemenea, pot vedea care este cauza unei frici, unei dependențe, unui viciu și o pot vindeca.
Mercur va tranzita în prioada următoare sectorul relațiilor tale, deci comunicarea cu ceilalți se va intensifica. Vei deveni mai sociabil, îți vei expune punctul de vedere în fața altora, deși vei isca deseori și controverse. Vei ști cum să te exprimi pentru a te face înțeles, aspect care te va ajuta foarte mult și în negocieri, indiferent de natura lor, și în semnarea contractelor. De asemenea, vei purta discuții importante cu partenerul de viață sau cu partenerii de afaceri, cu colaboratorii. Vei analiza relațiile în care te afli și vei lua decizii vizavi de acestea.
Mercur în Berbec îți va aduce o mai bună comunicare cu colegii și idei îndrăznețe, salvatoare la locul de muncă. Poate îți vei da seama ce să faci și cum să faci să-ți ușurezi, eficientizezi activitățile. Ai efervescență mentală și asta te ajută să ai și spor și să rezolvi rapid probleme din viața ta, inclusiv de natură medicală. Este o perioadă bună pentru a-ți organiza stilul de viață, pentru a-ți schimba programul, rutina, pentru a face pași spre însănătoșire.
Mercur, guvernatorul relațiilor tale, va tranzita sectorul iubirii, aspect care-ți oferă atractivitate, spontaneitate și creativitate. Ești mai dornic de flirt, cucerești ușor grație felului în care te exprimi și îți poți recunoaște sentimentele, afecțiunea față de cei dragi cu mai mult romantism. Ești mai pasional, mai aventurier și mai dornic de a da viață hobby-urilor tale. Este o perioadă bună să alungi monotonia din cuplu prin activități în doi sau să discuți cu partenerul despre posibilitatea de a deveni părinți.
Tranzitul lui Mercur prin Berbec te deschide discuțiilor cu familia, fie că este vorba de părinți sau de partener. Se pot aborda teme mai delicate, teme legate de trecut, copilărie, teme legate de casă, acte, sarcini gospodărești, bani și bunuri patrimoniale. Ești interesat să obții o siguranță în viața ta, să-ți delimitezi spațiul personal, însă ține cont că pot apărea și neînțelegeri și certuri cu cei dragi.
Mercur în Berbec îți aduce nu doar istețime, o minte ageră și idei sclipitoare, ci și curajul de a le spune, de a le comunica într-un mod inedit. De altfel, vei vorbi acum mai mult ca niciodată și mintea ta va fi mai agitată și va capata foarte multe informații. Afli lucruri noi, îți susții cu încredere punctul de vedere, iar raționamentul tău este destul de clar, astfel că poți lua decizii importante. Este un tranzit bun pentru negocieri, rezolvări birocratice și deplasări.
Mercur, guvernatorul relațiilor tale, va tranzita sectorul tău financiar, deci nu-ți vor lipsi ideile de creștere a veniturilor. Vei găsi cele mai bune soluții să faci bani și chiar vei face, mai ales cu ajutorul altora, poate grație sfaturilor sau ponturilor oferite. Îți poți valorifica talentele, abilitățile și vei avea mai multă încredere în tine. Ai grijă, însă să nu devii prea cheltuitor, mai ales pentru alții. Este o perioadă bună să returnezi o datorie, dacă o ai.
Horoscopul zilei de 27 martie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.
Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog
Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!