Horoscop zilnic 24 iulie 2021. Prima Lună Plină în Vărsător. Schimbări radicale pentru trei dintre zodii

de: Astrolog Mădălina Manole
23 07. 2021

Astăzi se petrece Lună Plină în zodia Vărsător și momentul va fi deosebit de impactant pentru noi, atât la nivel personal, cât și social. Este important de punctat că Luna Plină în Vărsător se va repeta și pe 22 august, aspect astrologic deosebit de rar. Cu alte cuvinte, sub energia Vărsătorului, avem parte de două lunații, ceea ce face contextul cu atât mai puternic.

Horoscop 2021: Cum va Prima Lună Plină?

Luna Plină din Vărsător se petrece prin opoziția Soarelui din Leu cu Luna din Vărsător și, la modul general, ne cere să găsim echilibrul între noi (Leu) și ceilalți (Vărsător), între dorințele noastre și nevoile celorlalți, între regulile noastre și regulile societății. Ca o paranteză, ne putem aștepta la o nouă perioadă de impuneri și restricții sociale, la limitarea unor drepturi.

Dat fiind că ascendentul lunației este Rac, emoțiile și nevoia de siguranță vor fi amplificate. Luna Plină din Vărsător se petrece pe o axă relațională și sub aspecte planetare puternice, ceea ce înseamnă că relațiile noastre sunt puse la încercare și apare o mare nevoie de schimbare. Se pot încheia conexiuni în care libertatea ne este îngrădită, dar avem și puterea de a accepta oamenii așa cum sunt.

Putem înțelege că schimbarea începe cu noi și nu trebuie să o așteptăm de la ceilalți. Egoismul, mândria, orgoliul și iubirea superficială, de ochii lumii, sunt tipare pe care trebuie să le controlăm acum pentru că pot sta la baza încheierii relațiilor. Pentru a trece cu bine, trebuie să ne axăm și pe dorințele celuilalți și să ne raportăm la ideea de „noi” și mai puțin la ideea de „eu”.

Luna Plină din Vărsător vine cu răsturnări de situație, imprevizibilitate, și cu greu ne putem face planuri de viitor, iar planurile de acum vor fi oricum schimbate pe parcurs. Contextul are și relevanță karmică, cu alte cuvinte, se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple pentru evoluția noastră. Este și un moment în care culegem roadele unor situații petrecute la începutul anului, atunci când am avut Lună Nouă în Vărsător, pe data de 11 februarie 2021.

Luna Plină din Vărsător va fi resimțită de toți cei care sunt născuți în primele zile ale unei zodii, dar impactul va fi mai mare asupra semnelor fixe, Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, dar și asupra celor care au ascendentul sau planete importante în astrograma natală aici. Efectele pot fi resimțite pe o perioadă de jumătate de an de acum înainte.

Horoscop zilnic 24 iulie 2021

  • Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Luna Plină va veni cu situații neprevăzute care vor amprenta sectorul prietenilor și al proiectelor profesionale. S-ar putea să vrei mai mult ca niciodată să te desprinzi de anumite anturaje, să te detașezi de prieteni care te îngrădesc prin atitudinea lor, însă poți culege și roadele unor proiecte demarate la începutul anului. Se încheie prietenii nesincere și relații cu asociați care nu urmăresc același scop ca și tine sau au alte interese.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Luna Plină din Vărsător are impact asupra carierei tale și poate, pe de o parte, aduce ocazia culegerii unor roade profesionale, iar pe de altă parte poate aduce încheierea unui capitol în acest sens. Sunt nativi care pierd sau renunță la o funcție care le îngrădește libertatea de exprimare, dar și nativi care-și schimbă direcția profesională. Situațiile imprevizibile și tensiunile cu autoritățilepot amprenta următoarea perioadă.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Impactul Lunii Pline din Vărsător va fi puternic resimțit la nivel de principii, convingeri și credințe. S-ar putea să fii nevoit să-ți schimbi niște mentalități pentru a continua într-un anume mod sau să fii testat pe zona valorilor morale. O călătorie poate veni cu situații imprevizibile și te poți aștepta la evenimente care să-ți dea peste cap niște filozofii de viață.

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Luna Plină o vei resimți destul de puternic, dat fiind că Luna este guvernatoarea ta și se petrece pe ascendent Rac. Emoțional poate să apară nevoia de a renunța la ceva ce te blochează sau poți avea parte de pierderi menite să te facă să conștientizezi atașamente toxice pe care le ai. Pe de altă parte, sunt și nativi care culeg roadele unei investiții sau returnează o datorie, încheie un litigiu. Atenție la relația de cuplu pentru că pot ieși la suprafață secrete, infidelități. Este nevoie de o schimbare în zona intimă. Sunt situații financiare neprevăzute cu care te poți confrunta în următoarea perioadă, posibil care să aibă legătură cu banii partenerului.

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Luna Plină din Vărsător se petrece în sectorul relațiilor tale și poate aduce multe evenimente neașteptate și situații neprevăzute care să te determine să pui punct unei conexiuni, fie în zona sentimentală, fie în zona profesională. Acolo unde nu există echilibru, este prea mult ego sau prea multă îngrădire, lucrurile pot ajunge la final. Sunt zile cu confruntări, tensiuni și mai mult dramatism. Relațiile deja încercate vor fi dificil de redresat.

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Cu Luna Plină în sectorul muncii, poți avea parte în următoarea perioadă de fel și fel de situații neprevăzute care se petrec la job și care pot veni schimbări majore, unele chiar de natură să te facă să renunți. Totodată, impactul va fi resimțit și asupra sănătății și ar trebui să eviți orice formă de suprasolicitare și să te odihnești mai mult. Dacă ai început un tratament, acum poți vedea mai bine efectele.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Sectorul sentimental este amprentat de această Lună Plină din Vărsător și nu este deloc exclus să treci prin stări afective contradictorii, să ai parte de trăiri intense și bulversante. Ai nevoie de o schimbare în viața ta și tendința poate fi să dai vina pe partener pentru neplăceri și nemulțumiri. O poveste aflată la început se poatte încheia. Mai multă atenție la nevoile și la schimbările care apar în viața copiilor.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Odată cu Luna Plină din Vărsător, pot să apară situații neprevăzute cu impact în zona familiei și locuinței, situații care să te determine să întorci foaia. Tensiunile cu părinții nu vor lipsi, secrete de familie pot fi evidențiate, iar starea emoțională va fi copleșitoare. Sunt și nativi care pot intra în posesia unui bun patrimonial care le va schimba viața sau nativi care decid să se mute de la părinți. Pentru cei aflați departe de țară, dorul de casă este copleșitor. Sunt posibile și schimbări profesionale impactante.

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Luna Plină din Vărsător se petrece în sectorul comunicării tale și te poate lua prin surprindere cu fel și fel de vești, informații, dialoguri și evenimente de natură să-ți răstoarne niște tipare de raționament. De la secrete care ies a lumină și până la întâlniri surprinzătoare, totul este posibil. Mai multă grijă la deplasări, examene, interviuri și discursuri publice. Totodată, în unele cazuri, unii nativi pot primi un răspuns mult așteptat.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Luna Plină se petrece în sectorul tău financiar și poate aduce situații neprevăzute ce vizează veniturile tale, inclusiv vești neașteptate. Poate fi vorba, de asemenea, de culegerea roadelor propriilor tale acțiuni, fie roadele unei investiții, fie roadele unor cheltuieli sau roadele valorificării unui talent nativ. Impactul poate fi resimțit și în legătură cu bugetul comun în cuplu sau cu viața intimă și senzația de instabilitate este mare. Atenție la pierderi, financiare,
emoționale.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Luna Plină se va petrece chiar în zodia ta și poate veni cu evenimente neașteptate, resimțite puternic la nivel emoțional, cu ipostaze inedite care te vor lua prin surprindere și te vor determina să-ți dorești schimbări majore în plan personal și relațional. Este o perioadă mai vulnerabilă, însă lunația îți aduce și ocazia culegerii roadelor unor acțiuni întreprinse la început de an. Poți trece prin stări oscilante și schimbări de atitudine bruște.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Luna Plină din Vărsător va fi puternic resimțită la nivel psihic, prin stări de agitație, tensiune interioară, insomnii, iar nativii care au probleme la nivel cardiovascular trebuie să fie mai prudenți. Oricum, este recomandată tuturor odihna și relaxarea, meditația și renunțarea la vicii și obiceiuri proaste. Sunt nativi care culeg roadele propriei lor naivități și propriilor lor emoții schimbătoare. Posibile tensiuni, evenimente neprevăzute și schimbări în plan sentimental, afectiv.

Horoscopul zilei de 24 iulie 2021 este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextului astrologic al momentului. Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 2400 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!