Horoscop zilnic 10 august. Berbecul trăiește dezamăgiri în dragoste, iar altă zodie are probleme cu banii
Venus, planeta iubirii și a banilor, din zodia Fecioară, face astăzi o opoziție cu Neptun, planeta iluziilor, aflată în retrogradare în Pești. Acest context astrologic aduce multă neclaritate în plan sentimental și financiar, dezamăgiri și o atitudine mult prea visătoare care, însă, poate fi de ajutor în zona creativă.
În relația de cuplu putem deveni mai romantici și mai idealiști, însă putem avea și așteptări mult prea mari de la partener. Relațiile care încep acum nu sunt deloc susținute de astre și asta pentru că putem avea tendința de a vedea doar ceea ce ne dorim la cealaltă persoană, iar realitatea se va dovedi a fi cu totul alta, ceea ce, implicit, aduce deziluzie. Din punct de vedere financiar, aveți grijă să nu fiți păcăliți, evitați deciziile importante, nu luați și nu dați bani cu împrumut.
Horoscop zilnic 10 august
- Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.
Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec
Venus este guvernatoarea relațiilor tale, așa că azi nu-ți pune baza în ceilalți și evită să ai așteptări prea mari de la partenerul de viață. Este foarte posibil ca o persoană pentru care ai sentimente, o persoană apropiată, să te dezamăgească destul de mult, însă încearcă să nu devii excesiv de critic cu toți cei din jur din cauza aceasta. Totodată, evită să-ți faci iluzii prea mari cu privire la o posibilă nouă relație. Pe de altă parte, Venus se află în sectorul muncii tale și ar trebui să-ți revizuiești niște planuri sau așteptări profesionale pe care le ai. Ține cont că pentru a-ți îmbunătăți starea generală, un bun remediu este iertarea față de o persoană care ți-a greșit.
Horoscop Taur/ Ascendent Taur
Venus este chiar guvernatoarea ta și se află acum în sectorul tău afectiv, prin urmare s-ar putea să ai de-a face cu o serie de deziluzii sentimentale. Dacă nu știi unde să încadrezi o relație, la prietenie sau la iubire, cel mai bine ar fi să nu iei decizii acum pentru că nu vezi lucrurile foarte clar. Totodată, evită să ai așteptări de la ceilalți și nu face reproșuri celor care nu pot fi ca tine. Profesional, un proiect personal sau de grup are nevoie de îmbunătățiri, așa că reanalizează situația într-un mod mai rațional decât ai făcut-o până acum și vino cu idei noi și practice.
Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni
S-ar putea să ai parte de o serie de dileme legate de viața personală sau profesională și să nu-ți dai seama exact ce vrei să faci mai departe. Nu te lăsa bulversat de acest context, mai ales că sectorul emoțional este destul de vulnerabil. Te poți teme pentru siguranța familiei sau te poți îngrijora cu privire la capacitatea ta de a construi un cămin. Cum Venus îți guvernează iubirea, ar fi de preferat să te menții la distanță de flirturi și idile deocamdată. S-ar putea să fie nevoie de mai multă seriozitate și mai puțină visare într-un context profesional. Nu visa prea departe decât dacă ai baze reale pe care să-ți construiești obiectivele.
Horoscop Rac/ Ascendent Rac
Venus se află în sectorul rațiunii și comunicării tale, prin urmare astăzi s-ar putea să nu vezi lucrurile deloc clar și să percepi mesajele în mod eronat sau chiar tu să le transmiți ambiguu. Este de preferat să eviți deciziile importante și negocierile, să te abții din declarații și să nu faci promisiuni, pentru că cel mai probabil nu te vei ține de ele. Cuvintele celorlalți te pot păcăli, dar și tu poți face asta chiar și fără să-ți dai seama.
Horoscop Leu/ Ascendent Leu
Astăzi va trebui să ai mare grijă la tot ce ține de sectorul financiar, dat fiind că Venus se află aici. Poți pierde bani din neatenție, poți fi înșelat mai ușor, de exemplu să cumperi ceva ce nu are, de fapt, valoarea promisă. Totodată, te poți păcăli de o ofertă promoțională, poți uita unde ai pus portofelul sau, cu alte cuvinte, poți cumpăra vise. Evită să faci negocieri salariale, nu da bani cu împrumut, dar nici tu nu lua de la alții și nu crede în câștiguri rapide.
Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară
Nu-ți acorda încrederea nimănui astăzi pentru că poți cădea foarte ușor în plasa unor persoane cu rele intenții. În cuplu încearcă să nu ai așteptări prea mari de la partener, dar nu-l urca nici pe un piedestal și în niciun caz nu-i face reproșuri. Dacă ești singur și în căutarea unei relații, evită pe cât posibil această perioadă. Ține cont că Venus se află chiar în zodia ta și îți poți face iluzii care vor aduce cu sine decepții. Totodată, Venus este guvernatoarea sectorului tău financiar, prin urmare evită să iei decizii în acest sens și ai grijă la plăți și cheltuieli pentru că există risc de înșelăciune.
Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță
Venus este chiar guvernatoarea ta, așa că ai grijă la modul în care privești lucrurile pentru că poate fi multă incertitudine în jurul tău și de preferat ar fi să nu iei decizii sau să tragi concluzii astăzi. S-ar putea ca secrete să iasă la suprafață sau să te macine situații pe care le ții ascunse, poate chiar o atracție secretă pe care o ai față de o persoană. Azi va fi greu să-ți găsești liniștea și pacea interioară și s-ar putea să te frămânți mult prea mult pentru nimicuri, iar capacitatea de a te concentra pe detalii să fie minimă. Evită critica, dar mai ales autocritica.
Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion
Venus este guvernatoarea relațiilor tale, iar Neptun se află în retrogradare în sectorul iubirii tale, prin urmare riscul de a cădea pradă unei decepții sentimentale este foarte mare. Poți fi confuz cu privire la o poveste de dragoste sau poți interpreta în mod eronat mesajele cuiva din anturaj, astfel încât să nu faci diferența între flirt și amiciție. Unii nativi pot fi dezamăgiți de relația pe care o au cu copiii sau de dorințele acestora, în timp ce alții ar trebui să nu-și acorde toate încrederea prietenilor sau persoanelor nou cunoscute. În schimb, din punct de vedere artistic și creativ, este o zi în care poți să faci minuni dacă te lași dus de val.
Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător
S-ar putea să ai așteptări prea mari de la șefii tăi sau de la un context profesional și să ajungi dezamăgit. De asemenea, s-ar putea să simți că ești departe de atingerea unor obiective și să devii dintr-o dată foarte confuz cu privire la direcția ta profesională. Oricum, azi nu lua decizii legate de carieră. Dacă vrei să te afirmi, bazează-te doar pe puterile tale pentru că te poți păcăli singur dacă ai așteptări de la ceilalți. Totodată, nu te supraevalua și nu te supraestima pentru că această atitudine acum este ca o sabie cu două tăișuri.
Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn
Este destul de multă confuzie în mintea ta și va fi greu să vezi realitatea, de aceea astăzi ar fi bine să nu tragi concluzii și să nu iei decizii importante. Lasă-ți mintea să zburde, învață, citește, plimbă-te, dar nu încerca să analizezi profunzimile unui context pentru că nu vei reuși. Cum Venus este planeta care-ți guvernează sectorul iubirii, s-ar putea să ai parte de deziluzii sentimentale, iar dacă te simți atras de cineva nou, evită să dai curs deocamdată acestui context.
Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător
Azi ai mare grijă la tot ce ține de latura financiară pentru că este multă neclaritate la mijloc și poți fi ușor de păcălit. S-ar putea să pierzi bani sau să pierzi sprijinul unei persoane importante, cineva să se retragă dintr-un proiect comun. Evită cheltuielile, nu da bani și nu lua bani cu împrumut și stai departe de investiții. Totodată, s-ar putea să nu-ți fie prea clară o situație ce ține de dormitorul relației, să ai bănuieli, să nu te simți apreciat și iubit sau să ai așteptări prea mari de la partenerul de viață. Evită relațiile ascunse și aventurile pasionale.
Horoscop Pești/ Ascendent Pești
Venus se află chiar în sectorul relațiilor tale prin urmare riscul de a fi dezamăgit de partenerul de viață este foarte mare, mai ales dacă ți-ai creat așteptări. Și tu la rândul tău poți dezamăgi pe cei care te-au idealizat. Ești oricum confuz cu privire la relația ta, la partenerul de viață, la partenerii de afaceri, așa că astăzi nu lua decizii importante. Dacă ești singur, evită pe cât posibil să intri într-o nouă relație pentru că, cel mai probabil, nu vei adevărata față a celuilalt.
Horoscopul zilei de 10 august este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.
Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog
Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 1000 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!