Prima jumătate a lunii august 2025 vine cu energii astrale intense, marcate de tranzitul lui Marte în Fecioară și al lui Mercur retrograd în Leu, o combinație care aduce provocări pentru unele zodii, dar și oportunități neașteptate pentru altele. Este o perioadă în care răbdarea, disciplina și capacitatea de adaptare vor fi testate la maximum. Pentru unele semne zodiacale, primele două săptămâni ale lunii se vor concentra pe depășirea unor obstacole personale sau profesionale, în timp ce altele vor beneficia de un adevărat „boost” financiar.
Luna august începe cu provocări pentru semnele de pământ și foc, dar și cu recompense pentru cei care știu să își gestioneze resursele și relațiile. Este esențial să se evite grabă, în special în comunicare și luarea deciziilor importante. Astrele favorizează cei care muncesc cu disciplină, dar și pe cei care au curajul să își asume riscuri calculate.
Fie că ești într-o perioadă de încercări sau te bucuri de prosperitate, horoscopul primei jumătăți a lunii august te îndeamnă să rămâi centrat, echilibrat și deschis la schimbare.
Taur. Taurii se confruntă cu presiuni mari la locul de muncă. Posibile tensiuni cu superiorii sau blocaje în proiecte importante le pot testa nervii. E important ca nativii să își mențină calmul și să nu ia decizii impulsive. Comunicarea este cheia, mai ales în jurul datei de 10 august, când Mercur retrograd le poate aduce neînțelegeri.
Leu. Cu Mercur retrograd în semnul lor, Leii se pot simți copleșiți de greșeli din trecut care revin în actualitate. Posibile dificultăți în relațiile personale sau în chestiuni legate de imaginea publică. Sfatul astrelor: nu reacționați impulsiv și nu încercați să controlați totul. Aveți nevoie de introspecție și răbdare.
Capricorn. Capricornii resimt o presiune crescută legată de responsabilități familiale sau financiare. Apare o tendință de supraîncărcare, iar eforturile lor par să nu fie apreciate. Este o perioadă în care trebuie să ceară ajutor sau să delegheze, altfel riscă epuizarea.
Fecioară. Cu Marte în propriul semn, Fecioarele au un imbold puternic de a acționa și pot lua decizii excelente legate de investiții sau noi colaborări. Intuiția lor financiară este ascuțită, iar cei care au afaceri sau activități independente vor vedea roadele muncii lor în jurul datei de 8 august.
Scorpion. Scorpionii pot primi bani din surse neașteptate — o moștenire, un bonus sau chiar un câștig legat de o investiție veche. Este un moment bun pentru a renegocia salariul său pentru a lansa un nou proiect care să le aducă venituri suplimentare. Marte le oferă curaj, iar intuiția e de partea lor.
Pești. Nativii Pești pot avea parte de oportunități financiare legate de parteneriate. Pot încheia un contract favorabil sau pot primi sprijin financiar din partea unui asociat. Deși începutul lunii poate fi ușor confuz, în jurul datei de 12 august apar clarificări și vești bune.